Sari la conținut
Acasă » Regenerabile » PPC Renewables România a depășit 1,5 GW în capacități regenerabile instalate – lista parcurilor

PPC Renewables România a depășit 1,5 GW în capacități regenerabile instalate – lista parcurilor

    21 ianuarie 2026
    Eolian
    energynomics

    PPC Renewables România și-a majorat capacitățile instalate la peste 1,5 GW, în urma adăugării a aproximativ 200 MW în 2025 și va continua cu strategia sa de creștere pentru a atinge pragul de 2 GW în capacități de producție din surse regenerabile până la finalul anului 2026, în principal prin parcuri eoliene și fotovoltaice, împreună cu sisteme de stocare a energiei în baterii.

    „Continuăm planul de extindere a portofoliului de energie regenerabilă, cu proiecte care pot contribui la reducerea deficitului de capacități de producție din România și la stabilitatea sistemului, prin profilul de producție predictibil și capacitatea de a stoca energia electrică în baterii. Vom continua proiectele noastre, atât în producție, cât și în capacități de stocare, pentru a atinge un nivel de 2 GW în capacități de producție în România până la sfârșitul acestui an”, a declarat Adrian Dugulan, Director General al PPC Renewables România.

    Cea mai recentă adiție a companiei este proiectul Ciorani, care constă în două parcuri fotovoltaice cu o capacitate operațională totală de 85 MWp, precum și 27 MW în sisteme de stocare în baterii aflate în proces de autorizare.

    PPC Renewables România are mai în derulare mai multe proiecte pentru noi capacități fotovoltaice, dar și eoliene. De exemplu, prima fază a parcului eolian Deleni din județul Vaslui, cu o capacitate de 140 MW, este în curs de finalizare, iar a doua fază va adăuga încă 85 MW. Acesta va fi cel mai mare parc eolian din regiunea Moldovei și va contribui la reducerea deficitului de capacități de energie electrică din nordul României.

    În prezent, PPC Renewables România deține următoarele capacități operaționale:

     

    Nume Tehnologie  
    Agighiol Eolian 34 MW
    Sălbatica 1 Eolian 70 MW
    Sălbatica 2 Eolian 70 MW
    Corugea Eolian 70 MW
    Sfânta Elena Eolian 48,3 MW
    Gebeleisis Eolian 27 MW
    Târgușor Eolian 119,6 MW
    Nicolae Bălcescu Târgușor Eolian 59,8 MW
    Berceni 1 Fotovoltaic 9,8 MW
    Berceni 2 Fotovoltaic 9,4 MW
    Colibași Fotovoltaic 6,46 MW
    Podari Fotovoltaic 8,99 MW
    Călugăreni Fotovoltaic 63 MW
    Moșteni 1 Fotovoltaic 6,60 MW
    Moșteni 2 Fotovoltaic 6,60 MW
    Moșteni 3 Fotovoltaic 6,60 MW
    Dorobanțu Eolian 84 MW
    Fântânele

    Cogealac

    Eolian 600 MW
    Grebla, Crăinicel 1, Crăinicel 2, Breazova Hidro +

    Fotovoltaic plutitor

    22,3 + 1 MW
    Călugăreni 2

     

    Fotovoltaic 130 MW
    Ciorani Fotovoltaic 85 MW

     

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *