Acasă » Interes general » PMB aprobă joi cheltuieli de personal de 647 mil. lei pentru cele 23 de companii înființate de Firea

PMB aprobă joi cheltuieli de personal de 647 mil. lei pentru cele 23 de companii înființate de Firea

30 aprilie 2020
Interes general
Energynomics

Bugetul celor 23 de companii ale Primăriei Capitalei înființate sub administrația actualului primar, Gabriela Firea, va fi dezbătut în şedinţa de joi a CGMB, însă consilierii din opoziție contestă cheltuielile mari cu „armata” celor 10 mii de angajați.

Cele 23 de societăţi ar urma să aibă la finele anului, în total, un număr prognozat de 10.287 de angajaţi, cheltuielile cu personalul fiind estimate la 647 milioane lei, reiese din proiectul de buget. Liderul consilierilor generali PNL Stelian Bujduveanu afirmă că unele companii municipale au „salarii medii de 3 ori mai mari decât salariul mediu pe economie”. El spune că la Compania Municipală Publicitate şi Afişaj câştigul mediu este de 9.800 de lei/lună, în timp ce la Compania Municipală Tehnologia Informaţiei, câştigul mediu este de 7.900 de lei/lună, conform Gândul.info.

Cele 23 de companii ale municipalităţii ar urma să aibă în acest an venituri totale de 2.819.478.140 lei, conform proiectelor de hotărâre pe care urmează să le dezbată consilierii generali ai Capitalei în şedinţa de joi.

Printre cele mai mari creșteri de venituri pentru 2020 sunt prevăzute la Termoenergetica (de la 288 de milioane în 2019 la 1,5 miliarde în 2020), Compania Municipală Iluminat Public (de la 26 de milioane în 2019 la 131 de milioane în 2020) și Compania Municipală Energetica (de la 26 de milioane în 2019 la 99 de milioane în 2020).

Autor: Energynomics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *