Acasă » Regenerabile » Photon Energy: Priorități pentru piața fotovoltaică din România

Photon Energy: Priorități pentru piața fotovoltaică din România

4 mai 2018
Eolian
energynomics

Începând cu anul 2008, diverse scheme de sprijin la nivel național au susținut și apoi nu au mai susținut dezvoltarea sectorului fotovoltaic în Europa. Photon Energy este una dintre puținele companii care au navigat prin aceste ape tulburi începând de acasă (Republica Cehă), în Slovacia, Germania, Italia, România și Ungaria, în prezent. Trei reprezentanți ai Photon Energy au dinamizat conferința Energy Breakfast Club dedicată optimizării afacerilor din industria fotovoltaică, în luna aprilie a acestui an, la București.

Georg Hotar, unul dintre fondatorii și directorul executiv al Photon Energy, a prezentat o perspectivă de ansamblu asupra pieței fotovoltaice din România, pe baza unei expertize extinse despre acest sector în Europa și Australia. „Conștienți de situația specifică de pe piața fotovoltaică din România, în principal din cauza sistemului disfuncțional al certificatelor verzi și a deficitului dramatic de venituri pentru parcurile fotovoltaice și, prin urmare, a limitării bugetelor de operare și mentenanță, credem că expertiza noastră poate ajuta proprietarii de centrale fotovoltaice să își optimizeze performanța activelor.” El a prezentat apoi câteva dintre opțiunile disponibile pentru „a obține maxim dintr-o situație dificilă”.

Centrul de control

Centrul de control se bazează pe un sistem de monitorizare a instalațiilor de ultimă oră, funcționează 365 de zile pe an și crește durata de funcționare a instalațiilor ca urmare a intervențiilor rapide pentru mentenanță corectivă. Jan Cerny, manager de vânzări la Photon Energy, s-a referit în detaliu la nivelurile de monitorizare. Datele sunt obținute prin intermediul senzorilor de la invertoare, zonele monitorizate și string-uri, sunt colectate de PLC-uri pentru a ajunge în platforma software care le agregă și generează rapoartele vizuale sau în format tabular. „Suntem, de asemenea, pregătiți să modernizăm instalațiile. Dacă aveți invertoare normale, le putem updata pentru monitorizarea string-urilor, în versiune cablată sau fără fir, ceea ce înseamnă că nu este nevoie de săpături”, a spus Jan Cerny.

Pe aceeași temă ANRE pregătește o nouă schemă de sprijin pentru regenerabile din 2021

El a prezentat, de asemenea, fluxul de lucru al unui operator al platformei de monitorizare PECOM. „Urmărim sistemul de monitorizare și detectăm o eroare; primul lucru pe care îl facem este să creăm un ticket, contactăm proprietarul, compania de distribuție locală și furnizorul de internet pentru a obține cât mai multe informații utile. Apoi, tehnicienii noștri sunt contactați prin sistemul de ticketing, dar și telefonic, și se deplasează în teren pentru a repara ce e de reparat. Ei vor confirma, prin telefon, cu operatorul că totul este rezolvat, ticketul este închis și îl contactăm pe proprietar pentru a-l anunța că intervenția a fost finalizata.”

La rândul său, Lauru Bădiță, Country Manager O&M România, a explicat că, în prezent, echipele de dispecerizare și control sunt locate în Praga, iar în România există câteva echipe tehnice pentru intervenții în teren. Atunci când volumul afacerilor în România va crește suficient, există posibilitatea deschiderii unei camere de control si pe plan local.

www.fixmyinverters.com

Lauru Bădiță a prezentat de asemenea soluția Inverter Cardio de la Photon Energy, pentru mentenanța preventivă și corectivă a invertoarelor centrale. Aceasta permite companiei să administreze un centru de reparații pentru aproape toate mărcile de invertoare de string, prin intermediul site-ului www.fixmyinverters.com, lansat în 2017. Până în prezent, centrul a reparat peste 4000 de invertoare de string, a precizat Lauru Bădiță. „Aceasta este o opțiune rentabilă pentru reparația invertoarelor la costuri mai mici decât cele ale producătorii originali și, de asemenea, este o abordare ai rapidă, întrucât reparăm și expediem invertoarele de string în câteva zile”, a mai spus Lauru Bădiță. „Această soluție permite, de asemenea, clienților noștri să mențină costurile sub control, pentru că primesc în avans o estimare a costurilor de reparație; oferim, de asemenea, posibilitatea de a achiziționa module și invertoare de schimb, cu garanție, atunci când este posibil”. Invertor Cardio s-a dovedit a fi o soluție viabila, în special pentru invertoarele mai vechi, ieșite din garanție, indiferent de marcă, a concluzionat Lauru Bădiță.

Servicii de prognoză

Din trimestrul al treilea al acestui an, serviciile de prognoză a ratei de performanță a instalațiilor vor fi disponibile și pentru piața din România, în vederea reducerii costurilor de echilibrare. Jan Cerny a explicat că prognoza se face pe baza unui model matematic care combină datele meteorologice provenite de la sateliții meteorologici cu cele oferite de stațiile meteorologice de la sol, iar rezultatele sunt comparate cu configurarea tehnică a fiecărei centralei electrice. „Monitorizarea în timp real a ratei de performanță (RP) este o garanție pentru o prognoză precisă, deoarece RP este influențată între altele de eventuale defecțiuni locale ale invertoarelor din centrala fotovoltaică”, a mai spus Cerny.

Protecția investițiilor

„La nivelul UE nu există o protecție reală a investițiilor”, a declarat abrupt Georg Hotar, pe baza experiențelor avute în multe țări europene. „Având în vedere că investitorii din întreaga lume se confruntă astăzi cu amenințarea unor guverne care acționează imprevizibil și pe termen scurt afectând valoarea activelor pentru avantaje politice, Photon Energy a dezvoltat platforme și instrumente eficace pentru investitorii care doresc să-și protejeze în mod efectiv aceste active, investițiile actuale și viitoare” a explicat Georg Hotar. „Dacă investiți pe baza unei scheme de sprijin de orice fel, trebuie să vă așteptați în mod rațional că aceasta poate înceta în orice moment”, a mai spus el. Cea mai eficientă formă protecție a investițiilor este desfășurarea afacerii printr-o companie de tip holding amplasată în cea mai bună jurisdicție. În prezent, aceasta este Elveția, deoarece, fiind plasată în afara UE, impune tratate bilaterale de investiții care nu sunt afectate de schimbările în schemele de sprijin de la nivel național.

SolarCoins

Compania Photon Energy este de asemenea pregătită pentru a acorda suport în generarea de venituri suplimentare prin minarea de SolarCoins (www.solarcoin.org). „Nu sugerez să minați bitcoins – chestiune care mi se pare foarte ciudată -, dar o cantitate mică de venituri poate fi generată prin SolarCoins”, a spus Georg Hotar.

Profil de companie
Photon Energy oferă soluții și servicii de operare și mentenanță pentru centrale electrice din întreaga lume însumând peste 217 MWe. De la soluții complete de operare și mentenanță, la servicii de întreținere specializate sau la audituri și rapoarte independente, compania se propune ca partener solid. Centralele electrice gestionate de divizia O&M a Photon Energy au o durată de funcționare medie de peste 99%, reducând la minimum durata de nefuncționare și maximizând valoarea NPV în proiectele partenerilor. De asemenea, Photon Energy este unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii pentru invertoare centrale fotovoltaice ale unor mărci diverse, precum Satcon sau Siemens.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *