Acasă » Petrol și Gaze » Transport » Petrolexportimport își va declara insolvența în octombrie

Petrolexportimport își va declara insolvența în octombrie

26 august 2018
Petrol și Gaze
energynomics

Importatorul de produse petroliere SC Petrolexportimport SA va intra în insolvență, cererea de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței urmând a fi aprobată în Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor din 1 octombrie.

”Consiliul de Administrație al Petrolexportimport SA informează investitorii și acționarii că, urmare analizării situațiilor financiare anuale pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2017 și a situațiilor financiare interimare întocmite la 30 iunie 2018 a constatat că activul net al societății calculat ca diferență între totalul activelor și totalul datoriilor s-a diminuat la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social subscris, înregistrând valori negative”, arată un document transmis joi de companie Bursei de Valori București (BVB).

De asemenea, la cererea creditorului Piraeus Bank România, a fost executat silit imobilului situat pe Bulevardul Unirii din București.

”Consiliul de Administrație, constatând starea de insolvență a societății, va convoca Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor și va propune spre aprobare formularea cererii de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței conform Legii nr. 85 din 25 iunie 2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență”, se menționează în document, conform News.ro.

Compania a fost înființată în anul 1948, având ca principal obiect de activitate exportul petrolului și al tuturor derivatelor petrolifere. Începând cu data de 1 ianuarie 1991, s-a transformat în societate pe acțiuni, fiind principalul agent de comerț exterior în domeniul importului de petrol și exportului produselor petroliere pentru sistemul de rafinare românesc. Până în 1997, Petrolexportimport a deținut monopolul importului de țiței și exportului de produse petroliere pentru sistemul de rafinare din România.

Din 9 mai 2000, societatea a fost complet privatizată. În prezent, Petrolexportimport importă și comercializează produse petroliere, petrochimice și aditivi pentru rafinăriile românești, precum și pentru alți clienți interni, printr-o rețea de distribuție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *