Acasă » Petrol și Gaze » Parchetul renunță la parte din acuzații în dosarul Petrotel Lukoil

Parchetul renunță la parte din acuzații în dosarul Petrotel Lukoil

20 noiembrie 2017
Petrol și Gaze
energynomics

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploiești au renunțat la acuzațiile de evaziune fiscală și spălare de bani aduse companiei Lukoil Petrotel Ploiești și directorului său Andrey Bogdanov. Totuși, Parchetul susține că s-a renunțat doar la o parte din acuzații, cercetările continuând pentru alte fapte similare.

Potrivit ordonanței PCA din data de 3 noiembrie, remisă Agerpres, prin rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată primul dosar Lukoil s-a dispus, printre altele, disjungerea cauzei în vederea efectuării urmăririi penale față de suspecta SC Petrotel Lukoil SA Ploiești și inculpatul Andrey Bogdanov, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani, formându-se un nou dosar penal în cadrul Parchetului, conform economica.net.

Prin ordonanța emisă în data de 3 noiembrie în acest dosar, procurorii au dispus, printre altele, continuarea cercetărilor față de Petrotel Lukoil SA Ploiești pentru evaziune fiscală constând în aceea că, în cursul anului 2013, societatea a subevaluat valoarea construcțiilor și instalațiilor speciale, având ca scop diminuarea valorii activului societății și implicit diminuarea obligațiilor fiscale către bugetul local.

De asemenea, procurorii au mai dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de Andrey Bogdanov, pentru evaziune fiscală și folosirea cu rea-credință a creditului societății, noul dosar urmând să fie înregistrat în evidențele PCA Ploiești.

Prin același document, anchetatorii au dispus clasarea unei cauze față de SC Petrotel Lukoil SA Ploiești și inculpatul Andrey Bogdanov, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani și clasarea cauzei față de SC Lukoil Lubricants East Europe SRL București, SC Top Log Expert Services SRL Ploiești, SC Lukoil Energy&Gas România SRL Ploiești și SC Agenția Lukom-A SRL pentru complicitate la evaziune fiscală și complicitate la spălare de bani.

Dosarul Lukoil a fost trimis în judecată inițial de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la data de 3 august 2015, fiind deferite justiției SC Petrotel Lukoil Ploiești, acuzată de spălare de bani, SC Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, acuzată de complicitate la folosirea cu rea-credință a creditului societății și complicitate la spălare de bani, dar și șase persoane fizice: directorul general al Petrotel Lukoil Ploiești, Andrey Bogdanov, directori generali adjuncți din cadrul societății de la Ploiești – Alexey Voinstev, Olga Kuzina, Dan Dănulescu, un membru al Consiliului de Administrație al Petrotel Lukoil, Andrei Rață, și contabilul-șef Dorel Duțu.

La acel moment, procurorii anunțau că prejudiciul cauzat prin săvârșirea de către inculpați a infracțiunilor reținute în sarcina lor este în cuantum de 7.597.094.338,10 lei, echivalentul a 1.766.766.125,10 euro.

Ulterior, instanța de fond a constatat neregularitatea rechizitoriului iar în ianuarie 2016 a dispus restituirea dosarului la PCA Ploiești, decizia Tribunalului Prahova fiind motivată prin ”pasivitatea totală” a procurorului care nu a remediat acele neregularități și nici nu a comunicat în termenul legal Tribunalului Prahova dacă își menține sau nu dispoziția de trimitere în judecată a dosarului.

La data de 22 ianuarie 2016, PCA Ploiești a anunțat, printr-un comunicat de presă, că dosarul Lukoil a fost din nou trimis în judecată după ce procurorii au remediat neregularitățile constatate de magistrați.

La sfârșitul lunii martie a aceluiași an, Tribunalul Prahova a constatat din nou neregularitatea rechizitoriului întocmit în acest dosar și a dispus remedierea problemelor iar în aprilie instanța a dispus începerea judecării în acest dosar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *