Sari la conținut
Acasă » Petrol și Gaze » OMV Petrom va răspunde în scris comisiei deputatului Iulian Iancu

OMV Petrom va răspunde în scris comisiei deputatului Iulian Iancu

    27 octombrie 2017
    Petrol și Gaze
    energynomics

    Bogdan Tudorache

    OMV Petrom susține că și-a exprimat disponibilitatea de a răspunde oricăror întrebări ale comisiei de anchetă ANRE, iar hotărârea de înființare a comisiei prevede posibilitatea de a transmite în scris informațiile solicitate. „Dată fiind complexitatea discuțiilor, am optat pentru aceasta variantă astfel încât să putem furniza o imagine clară si completă”, a transmis compania, conform economica.net.

    Senatorul Iulian Iancu, care a prezidat Comisia de anchetă a activității ANRE, întrunită ieri, a cerut Marianei Gheorghe, director general OMV Petrom, să fie în mod explicit prezentă la audieri, în caz contrar, urmând să fie predate datele anchetei autorităților de cercetare penală. Conform Hotnews, Iancu a spus că în cazul în care Mariana Gheorghe nu se va prezenta personal să răspundă întrebărilor Comisiei parlamentare de anchetă a ANRE, va trimite către DIICOT și DNA informațiile care vor fi culese în timpul audierilor. El a afirmat că Mariana Gheorghe refuză să se prezinte la audierile comisiei.

    Anterior, Petrom a fost acuzată că a manipulat iarna trecută prețul energiei oprind deliberat centrala de la Brazi pentru a beneficia de prețurile mari de pe piața de energie. Acuzația a fost respinsă vehement de Petrom, mai ales că centrala funcționa la jumătate din capacitate, din cauza unei avarii.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *