Acasă » Petrol și Gaze » OMV Petrom nu se aşteaptă la probleme în alimentarea cu gaze, la iarnă

OMV Petrom nu se aşteaptă la probleme în alimentarea cu gaze, la iarnă

8 decembrie 2021
Furnizare
energynomics

Piaţa din România va avea suficiente gaze pentru a trece cu bine această iarnă, însă trebuie să ne asigurăm că putem importa suficient pentru acoperirea vârfurilor de consum, a afirmat, miercuri, Franck Neel, membru în Directoratul OMV Petrom, responsabil cu activitatea de downstream gas.

„În acest moment, vedem că nivelul de stocare este mai mic decât anul trecut, dar în comparaţie cu alţi ani este la un nivel destul de bun, deci suntem destul de încrezători că piaţa din România va avea suficiente gaze pentru nivelurile de vârf ale cererii pe perioada iernii”, a spus reprezentantul companiei, într-o conferinţă de presă, conform Agerpres.

El a arătat că totuşi va fi nevoie şi de importuri.

„Depindem, sigur, şi de import, nu doar de stocare. Trebuie să ne asigurăm că vom putea importa suficient şi sperăm că vom avea acces la o cantitate suficientă de gaze. Ne aşteptăm la un nou flux de gaze din Marea Neagră şi din Nord Stream din primul trimestru, ceea ce va ajuta la rezolvarea situaţiei privind aprovizionarea”, a completat Neel.

Marţi, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a dat şi el asigurări că în această iarnă nu vor fi probleme cu alimentarea cu gaze.

„Iarna aceasta va fi ca iarna trecută, ca şi acum două ierni, pentru că avem aceleaşi capacităţi, chiar o capacitate şi mai mare de extracţie, dar nu se mai rezervă din timp capacităţi de import, ceea ce este o modalitate de a sensibiliza piaţa. Aşa-zişii specialişti care spun asta… Oare are cineva interes să ţină preţul sus? Dacă spui că există o criză, care nu există, când spui că nu vor exista gaze doar pui presiune pe preţ”, a arătat Popescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *