Sari la conținut
Acasă » Interes general » OMV Petrom: Investiții- record de 7,8 mld. lei, profitul net scade cu 27%

OMV Petrom: Investiții- record de 7,8 mld. lei, profitul net scade cu 27%

    5 februarie 2026
    Industrie
    energynomics

    Grupul OMV Petrom a anunțat un profit net în scădere cu 27% la 3,1 miliarde lei pentru 2025, acesta fiind afectat de ajustări nete de depreciere  de 2,2 miliarde lei,  legate în principal de obligațiile de abandonare conform principiilor convenite între OMV Petrom și statul român, precum și de ajustări de depreciere pentru activele din E&P.

    Rezultatul din exploatare CCA excluzând elemente speciale a fost de 5,2 miliarde lei, mai mic cu 10% față de anul precedent, în principal influențat de prețurile și volumele mai mici de țiței. Investițiile organice au atins un nivel record de 7,7 miliarde lei, în creștere cu 23%, determinate în principal de investițiile mai mari pentru proiectul Neptun Deep. Investițiile totale au crescut la 7,8 miliarde lei, cu 9% mai mari decât anul precedent.

    Contribuția la bugetul de stat a rămas stabilă, la aproximativ 16 miliarde lei.

    ”Anul 2025 a fost un an important pentru implementarea Strategiei 2030, an în care am obținut rezultate tangibile pentru toate proiectele noastre strategice, susținute de investiții de aproximativ 7,8 miliarde lei. Profitul net a scăzut cu 27%, ajungând la circa 3 miliarde lei, fiind afectat de ajustări de depreciere pentru obligații de abandonare și pentru creșterea impozitării E&P, în timp ce rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale din 2025 a scăzut cu 10%, până la aproximativ 5,2 miliarde lei.  Contribuția noastră la bugetul de stat prin taxe și dividende a rămas robustă, de circa 16 miliarde lei”, a comentat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

    ”Într-o piață volatilă, rezultatele noastre au evidențiat reziliența modelului de afaceri integrat, performanța activităților din downstream compensând parțial impactul prețurilor mai mici ale țițeiului. Aceste evoluții au fost vizibile mai ales în al patrulea trimestru.

    Ne așteptăm la un alt an cu provocări, cu volatilitate ridicată a prețurilor și o creștere economică lentă, într-un context geopolitic complex. Menținerea disciplinei stricte a costurilor si un cadru fiscal și de reglementare stabil sunt esențiale pentru a ne menține capacitatea de a executa investiții record de circa 9 miliarde lei.

    Privind spre viitor, în condițiile in care securitatea energetică devine din ce in ce mai importantă, iar cererea de hidrocarburi se menține solidă, am ajustat mai multe ținte strategice în linie cu dinamica estimată a pieței. Ne păstram focusul pe tranziția energetică, ajustând țintele noastre de GES în contextul acestor schimbări in profilul cererii”, a adăugat Christina Verchere.

     

    Explorare și Producție

    Rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a scăzut cu 27%, ajungând la 2.174 milioane lei, în principal din cauza prețurilor și volumelor mai mici de țiței.

    Producția a scăzut cu 4%, la 104,5 mii bep/zi – al doilea cel mai bun rezultat înregistrat în ultimii opt ani, cu un declin mai accentuat al producției de țiței și condensat, în timp ce producția de gaze naturale a rămas stabilă.

    Costul de producție a crescut cu 9%, la 17,8 USD/bep, în mare parte atribuibil presiunilor externe, cum ar fi evoluțiile valutare și taxa pe construcții.

    Rafinare și Marketing

    Rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale a rămas stabil la 2,453  milioane lei.

    Indicatorul marjă de rafinare al OMV Petrom a crescut cu 35% la 12,4 USD/bbl în 2025.

    Rata de utilizare a rafinăriei a scăzut la 93% față de 97% în 2024, reflectând oprirea planificată din T2/25 și provocările în aprovizionarea cu țiței din T3/25.

    Vânzările totale de produse rafinate au scăzut cu 5%, la 5,5 milioane tone, în timp ce vânzările cu amănuntul au rămas la același nivel de 3,2 milioane tone.

    Gaze și Energie

    Rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a fost de 356 milioane lei, similar cu nivelul din 2024.

    Vânzările totale de gaze naturale au crescut cu 12% la 48,3 TW, cel mai mare nivel anual din 2021.

    Producția centralei electrice Brazi a fost de 4,7 TWh, față de 4,9 TWh în 2024, reprezentând 9% din mixul de producție al României.

    Evenimente cheie

    Strategia 2030: obiectivele strategice ajustate pentru a reflecta dinamica tranziției energetice

    Bugetul total de investiții de ~11 miliarde euro pentru 2022-2030 este menținut, ponderea alocată Proiectelor cu emisii reduse și zero de carbon se schimbă la ~25% (de la ~35%) și cresc investițiile în Activitățile tradiționale și Dezvoltarea regională a gazelor naturale.

    Țintă de producție de hidrocarburi mai mare: ~170 mii bep/zi, susținută de investiții mai mari, facilitate de extinderea licențelor de producție.

    Etichete:

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *