Acasă » Petrol și Gaze » OMV Petrom a început producția la prima sondă multilaterală forată în România

OMV Petrom a început producția la prima sondă multilaterală forată în România

energynomics

OMV Petrom a anunțat începerea producției la o nouă sondă offshore LVO7, forată pe zăcământul Lebăda Vest. Potrivit companiei, LVO7 este prima sondă multilaterală forată în România, o nouă tehnologie care permite accesarea unor zone diferite din cadrul unui zăcământ, prin intermediul unei singure sonde.

“Prin sondele multilaterale putem să accesăm resurse suplimentare în cadrul zăcămintelor mature și să creștem producția, însă în condiții de control al costurilor”, a declarat Peter Zeilinger, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil de Upstream.

Investițiile pentru forajul sondei și pentru conectarea acesteia la infrastructura existentă s-au ridicat la aproximativ 30 de milioane de euro. Sonda are două ramuri care au fost forate începând din februarie, pe o lungime de circa 3.200 de metri, din care circa 2.200 de metri, sub fundul mării.

Cu o producție inițială de 1.700 bep/zi, LVO7 se află între primele zece sonde cu cea mai mare producție din portofoliul OMV Petrom.

Lebădă Vest este, în prezent, cel mai mare zăcământ de țiței offshore din România aflat în producție. Descoperit în 1984, zăcământul este deja exploatat de zeci de ani și se confruntă cu provocările și necesarul ridicat de investiții specifice unui zăcământ matur, precizează OMV Petrom.

Începând cu ultimul deceniu al secolului XX, tehnologia forajului s-a ameliorat semnificativ, realizându-se cu succes foraje multilaterale dintr-o sondă verticală, afirmă inginer Sorin Alexandru Avram, în lucrarea de doctorat (2017, Universitatea PETROL – GAZE DIN PLOIEŞTI). În majoritatea cazurilor, construirea unei sonde multilaterale va costa mai mult decât o singură gaură verticală sau orizontală, precizează expertul citat, iar “beneficiile economice vor deriva în principal din producție și din rezervele crescute”.

Explorarea platoului continental românesc din Marea Neagră a fost demarată încă din anul 1969. Prima descoperire de hidrocarburi a avut loc în 1980, iar prima producție pe mare a început în anul 1987. În prezent, OMV Petrom are operațiuni de explorare, dezvoltare și producție în apele de mică adâncime (blocul Istria) și operațiuni de explorare în parteneriat cu ExxonMobil în apele de mare adâncime (Neptun Deep).Producția de țiței și gaze din apele de mică adâncime (blocul Istria) este de circa 30.000 bep/zi, reprezentând circa 18% din producția grupului în România. Producția provine din cinci zăcăminte aflate în exploatare: Lebădă Est (descoperit în 1980), Lebădă Vest (descoperit în 1984), Sinoe (descoperit în 1988), Pescăruș (descoperit în 1999) și Delta (descoperit în 2007).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *