Sari la conținut
Acasă » Regenerabile » Solar » OMV Petrom a luat decizia finală de investiție pentru un proiect solar de 300 mil. euro din Bulgaria

OMV Petrom a luat decizia finală de investiție pentru un proiect solar de 300 mil. euro din Bulgaria

    16 iunie 2026
    Solar
    energynomics

    OMV Petrom a luat decizia finală de investiție pentru Gabare, unul dintre cele mai mari proiecte integrate de energie solară și stocare în baterii din Bulgaria. Proiectul, situat în regiunea Byala Slatina, include o centrală fotovoltaică cu o capacitate de circa 415 MWp și un sistem de stocare în baterii (BESS) cu o capacitate de stocare de circa 600 MWh.

    „Primul nostru proiect de stocare energie electrică în baterii marchează un pas important în dezvoltarea unui portofoliu energetic modern, în care regenerabilele și soluțiile flexibile se completează reciproc. În același timp, ne extindem amprenta regională, prin dezvoltarea de proiecte în Bulgaria, în plus față de România”, a declarat Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Gaze & Energie.

    Dezvoltarea proiectului implică investiții de circa 300 de milioane de euro, care includ circa 100 de milioane de euro pentru componenta de stocare. Proiectul urmează să fie finanțat atât din surse ale partenerilor, cât și prin finanțare externă.

    Proiectul va fi dezvoltat prin Dunav Solar Plant OOD, companie în care OMV Petrom deține 50%, alături de Enery, care are o deținere egală.

    Proiectul Gabare are deja autorizațiile necesare și se află în stadiul ready‑to‑build. Lucrările de construcție vor începe în perioada următoare, după semnarea contractului de construcție, iar prima producție este estimată pentru 2028.

    Compania a mai anunțat că există deja un acord PPA prin care OMV Petrom va achiziționa 50% din producția viitoare a parcului solar.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *