Acasă » Petrol și Gaze » Procesare » Oltchim concediază 225 de angajați, mai puțin decât estima inițial

Oltchim concediază 225 de angajați, mai puțin decât estima inițial

11 septembrie 2015
Petrol și Gaze
energynomics

Combinatul chimic Oltchim va concedia 225 de persoane, reprezentând aproximativ 10% din personal, ca parte a planului de reorganizare, numărul fiind mai mic decât cel prevăzut inițial, de 500, după ce compania și-a îmbunătățit rezultatele și a crescut eficiența producției în primul semestru al anului, scrie Mediafax. Aceasta este a doua serie de disponibilizări la Oltchim, după cea din 2013, când au fost concediați peste 900 de angajați.

Disponibilizarea personalului excedentar face parte din planul de reorganizare aprobat de judecătorul sindic în aprilie, prin care conducerea societăţii s-a angajat să implementeze măsuri de diminuare a costurilor operaționale fixe cu aproximativ 450.000 de euro pe lună, ceea ce implică atât o creștere a randamentelor instalaţiilor, cât și reducerea fondului de salarii, se arată într-un raport transmis joi de companie Bursei de Valori București (BVB).

„Rezultatele pozitive înregistrate de Oltchim în primul semestru, precum și investițiile realizate din surse proprii în îmbunătățirea eficienței instalațiilor de producție au condus la o reducere a numărului de angajati cu 225 de persoane, faţă de un număr de aproximativ 500 de disponibilizaţi estimat iniţial, ceea implică o economie cu cheltuielile salariale lunare de 968.000 de lei”, notează Oltchim.

În primul semestru al anului, Oltchim și-a îmbunătățit rezultatele economico-financiare din activitatea curentă comparativ cu aceeași perioadă din anii anteriori, înregistrând o cifră de afaceri de 364 de milioane de lei, în creștere cu 35% faţă de aceeași perioadă a anului trecut și cu 73% faţă de primul semestru din 2013, precum și profit EBITDA de 24,4 milioane de lei. Pierderea totală s-a redus în doi ani cu 138 de milioane de lei, până la 9 mllioane de lei în prima jumătate a acestui an, conform datelor transmise de Oltchim.

Consorțiul de administratori judiciari ai Oltchim, Romlnsolv SPRL și BDO Business Restructuring SPRL, împreună cu administratorul special, Bogdan Stănescu, și conducerea societății, anunță că miercuri a fost finalizată procedura de consultare cu reprezentanții salariaților privind numărul de angajați care vor fi disponibilizați în perioada următoare. Noua organigramă discutată cu salariații prevede redimensionarea personalului angajat la nivelul actual de utilizare a capacităţilor de producţie, se arată în anunțul Oltchim.

Din cei 225 de angajaţi care vor fi disponibilizaţi, 114 salariaţi vor fi de la Divizia Petrochimică Bradu de la Pitești, care până în prezent au fost remuneraţi salarial conform Contractului Colectiv de Muncă chiar dacă unitatea nu desfășoară o activitate productivă și se află în conservare încă din 2010. Totodată, la nivelul întregii societăţi Oltchim a fost avută în vedere o echilibrare eficientă a personalului auxiliar (TESA) cu personalul productiv, astfel încât un număr foarte redus de persoane angajate în producţie vor face obiectul acţiunii colective de disponibilizare.

După finalizarea consultărilor cu reprezentanţii salariaţilor, acţiunea de disponibilizare colectivă a personalului excedentar va fi notificată Inspectoratului Teritorial de Muncă și Agenţiei Teritoriale de Ocupare a Forţei de Muncă, urmând ca în 30 de zile să fie comunicate deciziile de concediere, salariaţii concediaţi având dreptul la un preaviz de minimum 20 de zile lucrătoare.

Toţi salariaţii disponibilizaţi vor primi lunar, începând din prima lună după disponibilizare, salariile restante datorate de societate, iar ”începând din februarie-martie anul viitor vor încasa lunar echivalentul unui salariu, dar nu mai mult de salariul mediu brut la nivel de Oltchim, până la epuizarea fondului de salarii compensatorii, maximum 12, în funcţie de vechimea în muncă”. De asemenea, angajaţii disponibilizaţi vor beneficia de drepturile aferente concediului de odihnă pentru întreg anul și de prima de vacanţă.

Conform sursei citate, ca urmare a rezultelor economice pozitive din primul semestru, societatea a achitat lunar drepturile salariale aferente unei luni pentru cei aproximativ 2.200 de angajaţi și, în același timp, personalul disponibilizat în 2013 a încasat lunar, în aprilie și mai, suma de 531 de lei, iar din luna iunie 1.000 de lei în contul salariilor compensatorii.

Valoarea investiţiilor în instalaţiile de producţie din primul semestru se ridică la 6,1 milioane de lei, iar începând din luna iunie a fost repornită instalaţia de oxo-alcooli.

Sursa

Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *