Acasă » Petrol și Gaze » Oltchim a cheltuit 18,3 milioane de lei pentru protecţia mediului în 2016

Oltchim a cheltuit 18,3 milioane de lei pentru protecţia mediului în 2016

4 mai 2017
Mediu
energynomics

Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, a produs anul trecut o cantitate de 88.026 de tone de dioxid de carbon şi a cheltuit pentru protecţia mediului 18,32 de milioane de lei, se arată într-un raport al companiei. Potrivit documentului, ”măsurătorile efectuate la surse în anul 2016 indică încadrarea emisiilor în limitele impuse în Autorizaţia Integrată de Mediu”, scrie News.ro.

„S-a efectuat monitorizarea emisiilor de poluanţi la sursele fixe precum şi a emisiilor de noxe în puncte fixe pe perimetru uzinal şi periuzinal, conform graficului de analize, de către Laboratorul Eco-Toxicologie din cadrul Serviciului Control Calitate Laboratoare şi Laboratoare autorizate”, se menţionează în raportul societăţii.

Conform graficului de analize, societatea precizează că nu are înregistrate litigii cu privire la încălcarea legislaţiei privind protecţia mediului înconjurător. ”În conformitate cu Planul Naţional de Alocare al emisiilor de gaze cu efect de seră, în anul 2016 societatea a primit, cu titlu gratuit, un număr de 181.959 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră din care un număr de 172.927 de certificate pentru platforma Râmnicu Vâlcea şi un număr de 9.032 de certificate pentru Divizia Petrochimică Bradu”.

”Din cauza poluării generate, combinatul Oltchim trebuie să facă mai multe investiţii de mediu şi să închidă batalul de reziduuri periculoase până la 01 septembrie 2022, ceea ce necesită o investiţie de 6 milioane de euro. Scopul acestei măsuri este de a ecologiza zona şi de a respecta legislaţia privind depozitarea deşeurilor. În plus, trebuie totodată închis depozitul actual de deşeuri nepericuloase, până la o1 septembrie 2021, investiţie estimată la 800.000 de mii de euro”, susțin reprezentanții societății.

Oltchim a intrat în procedură de insolvenţă la 30 ianuarie 2013, iar consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.

În 2016, Combinatul petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea a fost scos la vânzare de statul român pe nouă pachete de active.

Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) a înregistrat în primele nouă luni ale anului trecut un profit net de 16,1 milioane lei, echivalentul a 3,6 milioane euro, comparativ cu pierderi de 15,7 milioane lei (3,5 milioane euro), raportate în perioada similară din 2015, arată rezultatele trimestriale publicate de companie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *