Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Oil Gas Trade promite investiții de EUR300 mil.dacă va cumpăra Oltchim și Arpechim

Oil Gas Trade promite investiții de EUR300 mil.dacă va cumpăra Oltchim și Arpechim

9 septembrie 2013
Consumatori
energynomics

Reprezentanții companiei din Rusia s-au întâlnit miercuri cu Ministrul Economiei și cu administratorii judiciari ai Oltchim pentru a discuta interesul Oil Gas Trade LLC pentru Oltchim și Arpechim. Dacă activele vor fi preluate de către compania din Rusia, aceasta promite investiții de 300 milioane de euro care să facă posibilă funcționarea integrată a celor două unități de prelucrare.

„Intenţia companiei Oil Gas Trade este de a prelua atât platforma de la Râmnicu Vâlcea, divizia petrochimică Bradu, cât şi rafinăria Arpechim, deţinută de OMV Petrom, precizând că sunt pregătiţi să investească dupa achiziţie o sumă de 300 de milioane de euro în formula integrată a combinatului. Ministrul Varujan Vosganian le-a recomandat iniţierea unei discuţii separate cu reprezentanţii OMV Petrom pe subiectul preluării rafinăriei”, se afirmă în comunicatul de presă al Ministerului Economiei.

Declarațiile făcute de Mariana Gheorghe cu ocazia deciziei de a transforma o parte din instalațiile rafinăriei Arpechim în celule de stocare pentru țiței indică faptul că OMV Petrom este deschisă pentru astfel de discuții.

Ministrul Varujan Vosganian i-a informat pe oficialii Oil Gas Trade în legătură cu faptul că autorităţile române se află într-o fază avansată de soluţionare a situaţiei combinatului. Ministrul le-a transmis investitorilor ruşi şi faptul că Ministerul Economiei este interesat de parteneri care să garanteze existenţa în continuare a combinatului şi i-a asigurat de faptul că firma câştigătoare va beneficia de întreg sprijinul Guvernului României.

Până în acest moment o serie de companii, mari și mici, din domeniu sau fonduri de investiții, și-au manifestat interesul pentru combinatul Oltchim. Fondul israelian de investiții s-a asociat cu acționarul Oltchim PCC (deținător a 33% dintre acțiuni) pentru a crea un consorțiu de privatizare a combinatului.

Turcii de la Yildirim Holding sunt interesaţi și ei să participe la procesul de privatizare a combinatului petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea. Autoritățile au declarat că și Socar și KazMunayGaz, companiile petroliere ale Azerbaijanul și Kazahstanului, sunt interesate de această unitate de prelucrare.

Oil Gas Trade LLC, o companie care are legături cu Gazprom

Conform datelor disponibile, prospectantul Oltchim a fost înfințat în 2006, are sediul în Moscova, și este o este o firmă cu un număr de angajați variabil (între 11 și 50 de angajați), specializată în trading cu țiței, gaze şi produse petrochimice. Date financiare arată că firma are venituri care se încadrează între 10 şi 50 de milioane de dolari.

Dar la începutul lunii august, ziarul Bursa a intrat în posesia unor informații privitoare la legăturile strânse dintre Gazprom și Oil Gas Trade LLC. Conform informațiilor venite din surse cu legături de afaceri în Federația Rusă, în spatele Oil Gas Trade s-ar afla Gazprom, iar mica societate de trading cu hidrocarburi “acţionează la comanda clienţilor mari, precum Gazprom sau Gazprom Export, ca structură de lobby, consultant sau interfaţă în licitaţii”.

La combinat ar fi venit în vizită chiar proprietarul companiei ruse, conform spuselor directorului general al Oltchim, Mihail Tălpăşanu. În delegația acestuia au fost și reprezentanţii băncii dispuse să-i finanţeze în preluare. Directorul general al Oltchim a subliniat că ruşii au transmis chiar şi scrisorile de bonitate la administratorii judiciari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *