Autor: Mihai Manciu, Business Development Manager MIRA Renewables
În teorie, selecția terenului pentru un parc fotovoltaic pare simplă. Ai hărți, date cadastrale, imagini satelitare, baze de date despre rețea și planuri urbanistice. Dar oricât de avansate ar fi instrumentele, realitatea începe abia când cobori din mașină, abia după primul pas în praf.
Am trăit asta într-o zi aparent banală de scouting, când eram convinși că vom rezolva rapid măcar un amplasament din cele patru pregătite pe listă. Pe hârtie, toate păreau ideale – comasate, expuse favorabil, cu acces decent și linii electrice în apropiere. Obiectivul era clar: să identificăm un teren care să poată fi securizat imediat, pregătind astfel etapa de dezvoltare pentru proiectele noastre de energie regenerabilă.
Am ajuns în zonă dimineața devreme. Am parcat lângă un drum agricol neasfaltat și am pornit pe jos. Peisajul promitea: un platou larg, cu orientare sud-vest, două drumuri de acces și o linie electrică vizibilă la orizont. Genul de fotografie care arată minunat într-o prezentare PowerPoint. Dar Google Maps nu îți arată solul uscat, plin de urme adânci de utilaje – semn că fusese lucrat recent.
Primul teren părea simplu: carte funciară clară, proprietar unic. Numai că în realitate era dat în arendă unei cooperative agricole, cu un contract înregistrat la APIA. Nimic despre asta în CF. Fermierul local ne-a arătat documentele și ne-a explicat că are drept de folosință încă 4 ani. Am notat imediat: indisponibil pe termen mediu.
Am trecut apoi la o parcelă de 7 hectare, aparent abandonată, o zonă ușor înclinată, cu iarbă înaltă și fără semne evidente de exploatare agricolă. Proprietara, o doamnă în vârstă, ne-a spus deschis că nu o mai lucrează, dar că primește subvenție de întreținere de la APIA. Când am întrebat de irigații, discuția s-a complicat: aplicase la un program acum doi ani, veneau să măsoare, dar nu se mai făcuse nimic. Nu era sigură dacă terenul fusese sau nu trecut în infrastructura ANIF. Ne-a dat un dosar vechi, promițând să caute alte acte. Nu era un „nu” ferm, dar nici un „da” clar – urma muncă de verificare.
A treia oprire părea să fie jackpotul zilei: un teren extravilan, compact, perfect plan, cu linie de medie tensiune la câteva zeci de metri. Totul părea în regulă până când am intrat în vorbă cu primarul comunei și am aflat că întreaga zonă era inclusă într-un proiect de irigații depus la ANIF, cu contracte deja semnate de mai mulți proprietari. Terenurile urmau să fie traversate de canale și drumuri tehnice, o infrastructură care ar fi făcut imposibilă montarea panourilor. Pe plan cadastral nu apărea nimic – dar în realitate proiectul era deja avansat. A fost un exemplu clar că informațiile esențiale nu apar întotdeauna în documente sau hărți, ci se obțin doar prin verificări directe în teren și prin dialog cu autoritățile locale.
La final de zi, am plecat cu praf pe bocanci, o listă de întrebări pentru APIA și Direcția Agricolă, trei terenuri eliminate și unul care necesita investigații suplimentare. Niciun contract semnat, nicio promisiune fermă. Dar asta e realitatea muncii de scouting, cea care face diferența între un proiect blocat în avize și unul gata de dezvoltare.
Scoutingul de teren nu înseamnă să bifezi locații pe hartă, ci să vorbești cu oameni. Să întrebi, să asculți, să verifici. Pentru că cele mai importante riscuri nu sunt cele care se văd din satelit, ci cele ascunse în relațiile juridice, în planurile locale, în povestea fiecărui teren și a oamenilor care îl cunosc cel mai bine.
Articol realizat împreună cu Mihai Manciu, Business Development Manager la MIRA Renewables, pentru Energynomics – parte din seria dedicată bunelor practici în dezvoltarea proiectelor de energie regenerabilă în România. Seria „Proiect RES de calitate” se adresează tuturor celor care vor să înțeleagă mai bine cum se construiesc proiectele durabile – din perspectiva celor care își asumă nu doar investiții financiare, ci și responsabilitatea de a lucra după standarde profesionale solide, cu respect față de parteneri și cu un interes real pentru educarea pieței. Obiectivul comun este să evidențiem bune practici care pot deveni normă într-o piață aflată în plină transformare.
