Acasă » Electricitate » Nuclear » NuScale Power și RoPower anunță semnarea contractului pentru faza 1 a dezvoltării proiectului SMR

NuScale Power și RoPower anunță semnarea contractului pentru faza 1 a dezvoltării proiectului SMR

5 ianuarie 2023
Electricitate
energynomics

NuScale Power și compania românească RoPower Nuclear S.A. (RoPower), deținută în cote egale de S.N. Nuclearelectrica SA și Nova Power & Gas SA, anunță semnarea contractului pentru lucrările de Front-End Engineering and Design (FEED), marcând un pas important spre implementarea noii centrale electrice NuScale VOYGR cu reactoare modulare mici (SMR) în România, a anunțat Nuclearelectrica.

Lucrările FEED pe care le va demara compania NuScale vor defini caracteristicile principalele si specifice de amplasament pentru o centrală VOYGR-6 SMR care ar putea fi dezvoltata pe amplasamentul centralei electrice Doicești din România. Proiectul de opt luni include emiterea de subcontracte pentru realizarea evaluării impactului asupra mediului și a investigației geotehnice de subsol, evaluarea amplasamentului si cerințelor specifice ale amplasamentului pentru proiectarea standard a centralei NuScale și elaborarea unei estimări a costurilor specifice proiectului.

Prezentată pentru prima dată de președintele Biden ca parte a Parteneriatului său pentru infrastructură și investiții globale în iunie 2022, începerea acestor lucrări reprezintă un progres de referință între NuScale și Nuclearelectrica, care vizează dezvoltarea primelor SMR în Europa pentru a contribui la îndeplinirea obiectivelor regionale de securitate energetică și de decarbonizare.

„Începerea de către NuScale a lucrărilor de Inginerie și Proiectare Front-End de fază 1 în parteneriat cu Nuclearelectrica/RoPower menține România pe drumul spre a deveni prima țară din Europa care va beneficia de tehnologia reactoarelor modulare mici sigure, fiabile și fără emisii de carbon”, a declarat John Hopkins, președinte și director executiv al NuScale.

„Suntem încântați să intrăm în această nouă etapă a parteneriatului nostru cu Nuclearelectrica și RoPower, pe măsură ce ne concentrăm pe următorii pași practici în vederea dezvoltarii unei centrale electrice NuScale VOYGR-6 SMR în România.”

„Suntem mândri să avansăm în parteneriatul nostru cu NuScale și să începem analiza aprofundată și planificarea proiectului pe amplasamentul de la Doicești”, a declarat Cosmin Ghiță, CEO al Nuclearelectrica.

„Semnarea contractului pentru lucrările FEED urmează dupa aproape patru ani de colaborare, cercetare și studii pentru a ne asigura că selectăm cea mai sigură și mai performantă tehnologie, precum și amplasamentul potrivit. De asemenea, demonstrează că partenerii împărtășesc aceleași valori și angajamentul de a construi un viitor mai verde și mai sustenabil pentru generațiile următoare.”

Începerea acestei etape de lucru urmează semnării în luna iunie 2022 a unui Memorandum de Înțelegere între NuScale și Nuclearelectrica pentru a începe efectuarea de studii de inginerie, revizuiri tehnice și activități de autorizare și de obținere a licențelor pentru proiect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *