Acasă » Electricitate » Nuclearelectrica propune dividende de circa 500 mil lei, obține o nouă certificare

Nuclearelectrica propune dividende de circa 500 mil lei, obține o nouă certificare

25 martie 2020
Electricitate
Energynomics

Bogdan Tudorache

Nuclearelectrica a convocat adunarea generală a acționarilor pentru 27 aprilie.

În convocator, compania propune aprobarea rezultatelor financiare aferente anului 2019, care includ acordarea unui dividend brut de 498,4 milioane lei, respectiv 1,65 lei per acțiune, se arată într-un raport remis BVB.

Totodată, compania a anunțat că a finalizat procesul de implementare a Standardului ISO 37001/2016-Sistemul de management anti-mită. SNN a demarat demersurile de obținere a standardului ISO în urmă cu aproximativ 2 ani. Acest Standard ISO oferă cerințele și ghidul corespunzător pentru organizații astfel încât acestea să fie în măsură să stabilească, să implementeze, să mențină și să îmbunătățească constant un sistem de management anti-mită, în concordanță cu cele mai bune practici internaționale în materie.

“Felicit Societatea Națională Nuclearelectrica pentru pentru obținerea acestei certificări. Integritatea în afaceri este un criteriu important, iar o societate cu rolul și importanța strategică pe care le are SNN trebuie să respecte cele mai bune practici în materie. Obținerea Standardului ISO este de natură să crească încrederea investitorilor și a partenerilor SNN în societate”, a declarat Virgil Popescu, Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.

Directorul General al Societății Nuclearelectrica SA, Cosmin Ghiță, a declarat, la rândul său: “SNN condamnă corupția în toate formele ei și ne-am luat angajamentul, prin Codul de etică și conduită în afaceri și prin implementarea ISO 37001/2016, să utilizăm toate mijloacele legale și de comportament pe care le avem la dispoziție. Ne angajăm constant în promovarea unei culturi anticorupție adecvate, în baza principiului de ‘toleranță zero’”.

Autor: Energynomics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *