Acasă » Petrol și Gaze » Novatek va deveni principalul furnizor de gaze ruseşti al Europei, în detrimentul Gazprom

Novatek va deveni principalul furnizor de gaze ruseşti al Europei, în detrimentul Gazprom

23 iulie 2023
Import-Export
energynomics

Majorarea livrărilor de gaze naturale lichefiate (GNL) de la compania rusă Novatek va ajuta grupul să ajungă principalul furnizor de combustibil al Europei, depăşind firma de stat Gazprom, arată calculele realizate de Reuters.

Evoluția Novatek spre prima poziție arată cât de mult a perturbat conflictul din Ucraina Rusia şi industria energetică mondială, în condițiile în care Europa s-a aprovizionat cu GNL, renunțând la rețeaua de gazoducte a Gazprom, care a dominat aprovizionarea continentului timp de decenii, potrivit Agerpres.

Spre deosebire de petrolul rusesc, gazele din Rusia nu sunt supuse sancțiunilor occidentale, deşi Bruxelles-ul ia în considerare extinderea embargoului asupra combustibililor ruseşti.

Deja, UE a luat măsuri pentru a-şi reduce dependența de livrările ruseşti şi vrea să înlocuiască gazele cu energie regenerabilă, pentru reducerea emisiilor. Pe termen scurt, blocul comunitar majorează importurile de GNL.

Novatek, înființată în urmă cu aproape 29 de ani, are sprijinul statului rus pentru a se extinde pe piața GNL, după inaugurarea masivei uzine LNG Yamal LNG din Siberia, în 2017.

Conform calculelor Reuters, pe baza datelor de la Refinitiv Eikon, exporturile totale de LNG ale Gazprom şi de gaze livrate prin conducte către Europa s-au situat la aproximativ 13,8 miliarde metri cubi (bcm) în perioada 1 ianuarie – 15 iulie. În aceeaşi perioadă, exporturile Novatek în regiune s-au ridicat la 12,34 bcm.

Reprezentanții Gazprom şi Novatek nu au răspuns solicitărilor Reuters de a comenta informațiile.

„Probabil Gazprom şi-a pierdut pentru totdeauna cota sa de piață record de 65%-75% în Europa”, a apreciat Ronald Smith de la compania de brokeraj BCS. Totuşi, a adăugat acesta, va fi „foarte dificil” pentru Novatek să înlocuiască complet Gazprom în Europa, din cauza infrastructurii reduse de import GNL a clienților Gazprom.

Exporturile de gaze ale Gazprom, în principal spre Europa, aproape s-au înjumătățit anul trecut, din cauza crizei politice după invadarea Ucrainei şi pagubele înregistrate la gazoductul Nord Stream, după explozia din septembrie.

Germania şi Italia sunt printre cei mai mari clienți ai Gazprom din Europa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *