Sari la conținut
Acasă » Petrol și Gaze » Noul secretar de stat adjunct pentru Energie din SUA, nominalizat de Trump, se va opune conductei rusești Nord Stream 2

Noul secretar de stat adjunct pentru Energie din SUA, nominalizat de Trump, se va opune conductei rusești Nord Stream 2

    19 februarie 2018
    Explorare și producție
    energynomics

    Noul nominalizat de către președintele american, Donald Trump, pentru o poziție de vârf a Departamentului de Stat pentru Energie a declarat joi că se va opune unei conducte de gaze naturale propuse de Rusia, prin Marea Baltică, spre Germania – Nord Stream 2.

    „Poziția Statelor Unite, din ce știu eu, este aceea de a se opune ferm acelei conducte”, a declarat Francis Fannon, care a fost numit secretar de stat adjunct pentru resurse energetice, în cadrul audierii sale de confirmare de către Senatul S.U.A.

    Fannon a spus că va „continua să promoveze căi alternative” pentru a reduce nevoia Europei pentru importurile de energie rusească, potrivit Reuters.

    Deoarece administrația Trump se uită la exporturile de energie ca o modalitate de a-și consolida influența internațională, Statele Unite consideră gazoductul Nord Stream 2, ce va uni Rusia și Germania, drept o amenințare la adresa securității energetice a Europei.

    Polonia, Ucraina și țările baltice se tem că gazoductul va crește dependența Europei de gazul rusesc și va oferi Kremlinului venituri de miliarde de dolari pentru a finanța o nouă construcție militară la frontierele Europei.

    Germania și Austria s-au concentrat asupra avantajelor comerciale de a avea mai mult gaz ieftin, argumentând că nu are cum să strice o conductă suplimentară.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *