Acasă » Termo » Noul plan de reorganizare a ELCEN, aprobat de Adunarea creditorilor

Noul plan de reorganizare a ELCEN, aprobat de Adunarea creditorilor

25 martie 2020
Cogenerare
Energynomics

Bogdan Tudorache

Adunarea creditorilor ELCEN a aprobat marți noul plan de reorganizare, cu votul a peste 98% din creditori, conform volumului masei credale.

Printre noile prevederi ale planului sunt subliniate introducerea unui nou termen pentru transferul de afacere, recuperarea creanței deținute la RADET în instanță și recuperarea a circa 526 de milioane de lei din ajustarea bazei de impozitare a TVA – bani care vor finanța noul plan de investiții.

Astfel, statul român are la dispoziție un termen de 6 luni de zile de la confirmarea planului de către Judecătorul Sindic pentru a putea efectua transferul de afacere, prin Primăria Municipiului București (PMB) și/sau Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. ”În cazul în care statul român nu este interesat, activele ELCEN vor fi vândute către orice investitor privat care îndeplinește cerințele de business și pe cele legale”, spun oficialii ELCEN.

Soluția transferului de afacere poate fi implementată de statul român în trei variante: de către Municipiul București sau o entitate desemnată de către aceasta în vederea realizării centralelor de tip SACET; de către Ministerul Economiei sau o entitate indicată de către acesta sau de o societate nou creată cu participarea PMB și a Ministerului Economiei (în mod direct sau prin societățile subordonate acestora) în vederea preluării activelor ELCEN (și eventual și preluarea administrării rețelei de transport și distribuție de la RADET/C.M. Termoenergetica) pentru realizarea SACET.

Autor: Energynomics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *