Acasă » Interes general » Noi efecte ale alegerilor: Cursul ”sare” pe fondul ieșirilor de capital și al îngrijorării investitorilor

Noi efecte ale alegerilor: Cursul ”sare” pe fondul ieșirilor de capital și al îngrijorării investitorilor

7 mai 2025
Interes general
Bogdan Tudorache

Rezultatul favorabil candidatului la președinție extremist George Simion a determinat investitorii să iasă din numeroase poziții, inflamând cursul și dobânzile.

Cursul valutar a urcat marți către pragul de 5,1 lei/euro, iar această depreciere se va vedea în prețuri mai mari la diferite produse și servicii, dobânzile au crescut și e posibil să se mențină la nivel ridicat, ceea ce face ca investitorii și mediul de afaceri să aibă unele îngrijorări legitime, a declarat, pentru Agerpres, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia, Radu Burnete.

„După o lungă perioadă de stabilitate pentru cursul de schimb (1-2 ani), astăzi am urmărit o creștere rapidă către pragul de 5,1 leu/euro, pe fondul presiunilor tot mai mari de pe piața valutară. Banca Centrală a făcut eforturi și a intervenit în ultima perioadă pentru apărarea cursului, dar acest lucru nu se putea face pe termen nelimitat. Deprecierea leului se va vedea în prețuri mai mari la diferite produse și servicii (telefonie, gaze, benzină etc.), ceea ce înseamnă o inflație mai ridicată. Cu toate acestea, produsele românești vor deveni mai competitive la export, fapt care ar putea ajuta la reducerea deficitului comercial și la echilibrarea situației externe a României”, a explicat Burnete.

Banca Națională a României (BNR) a atras lichiditatea din piață după ce intrările de capital au scăzut, iar ieșirile au crescut semnificativ, ceea ce a condus la creșterea dobânzilor, a declarat și purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu.

”În ultima perioadă a apărut o schimbare importantă pe piața valutară. Intrările de capital au scăzut, iar ieșirile au crescut semnificativ. În consecință, pentru a tempera aceste mișcări a trebuit atrasă lichiditatea din piață și dobânzile au crescut. BNR va căuta un optim pentru această situație”, a explicat Dan Suciu.

Dobânzile ar putea să să mențină la un nivel ridicat, dată fiind și nevoia de finanțare a statului.

„În toată această incertitudine, dobânzile au crescut și este posibil să se mențină la un nivel ridicat, ținând cont și de nevoia stringentă de finanțare a statului, în contextul unui deficit foarte ridicat. Momentul este unul sensibil, iar investitorii și mediul de afaceri au unele îngrijorări legitime”, a punctat Radu Burnete.

Potrivit datelor BNR, euro a fost cotat marți la 5,0378 lei, în creștere cu 6,03 bani (1,21%) față de cotația precedentă, de 4,9775 lei, înregistrând un maxim istoric.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 6,08% pe an, de la 5,90% pe an în ședința precedentă.

 

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *