Acasă » Electricitate » Niculae Havrileț: Fondul de Modernizare a atras peste 600 de propuneri, însumând 19 mld. euro

Niculae Havrileț: Fondul de Modernizare a atras peste 600 de propuneri, însumând 19 mld. euro

30 martie 2021
Electricitate
Bogdan Tudorache

Interesul pentru Fondul de Modernizare s-a concretizat în peste 600 de propuneri, însumând 19 miliarde de euro, a spus Niculae Havrileț, secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei, la cea de-a opta ediție anuală a Spring Cocktail, un eveniment organizat de Energynomics.

”Văd o dezvoltare pozitivă a sectorului energetic, întrucât am lansat noul program de finanțare prin fonduri europene și vom folosi fonduri europene într-o proporție nemaiîntâlnită anterior de România. Am pornit în anul 2020, amendând Ordonanța 114 cu prima ordonanță din anul 2020, pentru a reveni în piața liberă. Am reușit să introducem posibilitatea încheierii contractelor bilaterale, pentru a încuraja investitorii, de a le oferi un mecanism financiar necesar pentru a avea proiecte bancabile. Totodată, am stabilit ca, începând cu iarna viitoare să nu mai obligăm furnizorii să stocheze gaze naturale, întrucât dăunează pieței libere a gazelor naturale”, a spus Havrileț.

”Pentru perioada următoare, intenționăm să transpunem Directiva 944, să aplicăm Regulamentul 943 al CE și să creăm un mecanism specific pentru utilizarea Fondului de Modernizare. Vorbim despre 6-7 miliarde de euro sau chiar mai mult, în următorii cinci-șase ani. Am primit un semn foarte important din partea investitorilor, care au trimis înainte de 30 noiembrie – când a fost un prim termen pentru depunerea de proiecte – circa 600 de propuneri, totalizând 19 miliarde de euro. Investitorii au nevoie de stabilitate legislativă și de aceea sunt optimist, că în următoarea perioadă vom avea o dezvoltare pozitivă în sectorul energetic”, a adăugat el.

Conferința “Spring Cocktail 2021” a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor noștri AON România, Automobile Bavaria, Electrica Furnizare, Hidroelectrica, ING Bank România, OMV Petrom, PeWeTe, Photomate, Siemens.

S-au înscris pe platforma MyConnector pentru a urmări prezentările aproape 250 de persoane.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *