Acasă » Petrol și Gaze » Naftogaz primește notificarea Gazprom privind intenția de a rezilia contractele de furnizare

Naftogaz primește notificarea Gazprom privind intenția de a rezilia contractele de furnizare

5 martie 2018
Furnizare
energynomics

NJSC Naftogaz din Ucraina a primit o notificare din partea Gazprom cu privire la intenția companiei ruse de a rezilia contractele de furnizare de gaze.

Directorul Comercial al Naftogaz, Yuriy Vitrenko, a declarat luni că notificarea a fost remisă, conform Ukrinform.

„Am primit notificarea oficială din partea Gazprom despre încetarea contractului”, a spus Vitrenko.

La data de 28 februarie, Institutul de Arbitraj al Camerei de Comerț din Stockholm a obligat compania Gazprom să plătească NJSC Naftogaz 4,63 miliarde de dolari sub formă de compensații pentru neîndeplinirea obligațiilor cu privire la tranzitul de gaze. Potrivit Naftogaz, această hotărâre se traduce prin faptul că Gazprom trebuie să plătească Ucrainei aproximativ 2,56 miliarde de dolari, luând în considerare plata finală pentru gazele livrate în 2014 și 2015.

CEO-ul Gazprom, Alexei Miller, a declarat că trustul rus a lansat procesul de încheiere a contractelor de furnizare și tranzit a gazului cu Naftogaz din Ucraina, după decizia de arbitraj de la Stockholm.

În februarie 2018, Naftogaz a efectuat o plată anticipată către Gazprom, așteptând începutul livrărilor de gaze la 1 martie. Cu toate acestea, compania rusă a rambursat întreaga sumă și a refuzat să furnizeze gazele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *