La conferința „Piața de regenerabile spre maturitate”, organizată de Energynomics pe 10 septembrie, Sebastian Enache, Business Development Manager al Monsson, a anunțat un nou parteneriat cu Prime Batteries Technology pentru dezvoltarea a 1.070 MWh de capacități de stocare, destinate atât României, cât și piețelor europene.
„Pot să anunț în premieră că am semnat un parteneriat și contracte de 1.070 MWh împreună cu Prime pentru proiectele viitoare din România și din Europa”, a declarat Enache.
Monsson derulează deja investiții de 1.000 MWh în Europa, cu primele proiecte în construcție în Suedia și planuri și pentru Finlanda, Germania, Croația și Italia. În România, compania estimează între 600 și 800 MWh instalați în următorii 2-3 ani.
Succesul acestor proiecte depinde însă de mult mai mult decât de investiția inițială. „…[P]artea de operare a bateriilor într-o piață în continuă schimbare, partea de disponibilitate tehnică, partea de cum folosești bateria, când o folosești și ce trebuie să-i faci ca să fie disponibilă în momentul când ai nevoie de ea.”
Procesul de selecție a tehnologiei a fost unul amplu. „După ce am verificat mai mulți furnizori și a fost o muncă de un an de zile unde mulți furnizori au venit și au trimis la teste baterii către noi, până la urmă am revenit la soluția Prime Batteries Technology din perspectiva rezultatelor tehnice.”
În plus, Sebastian Enache a vorbit despre cum compania dezvoltă la Petrila (județul Hunedoara) o fabrică pentru producția de componente metalice și cablaje pentru baterii, dar și echipamente pentru sursele regenerabile, de la monitorizarea mediului până la tehnologii pentru optimizarea producției în parcurile fotovoltaice și eoliene. Monsson vrea să integreze know-how-ul acumulat atât în proiectele proprii, cât și în soluții EPC livrate pe piața locală.
Prin aceste investiții și prin parteneriatul cu Prime Batteries Technology, Monsson urmărește să își consolideze statutul de jucător european de referință în domeniul stocării, cu soluții care combină flexibilitatea, securitatea și integrarea locală.
Conferința „Piața de regenerabile spre maturitate” a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor noștri: Elektra Renewable Support, APERS, Baringa, CJR Renewables, Enery, Eximprod, Gotion, Huawei, Nordestina, Nova Power & Gas, Prime Batteries Technology, Sermatec, Sunotec, Voltika, Wiren.
