Acasă » Interes general » Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Florin Jianu, a demisionat: Românii nu merită ce li se întâmplă acum!

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Florin Jianu, a demisionat: Românii nu merită ce li se întâmplă acum!

2 februarie 2017
Interes general
energynomics

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Florin Jianu, şi-a anunţat, joi dimineaţă, demisia din Guvern pe pagina sa de Facebook.

„Mă opresc aici din activitatea guvernamentală pentru că aşa îmi dictează conştiinţa, iar asta nu este negociabil pentru nimic în lume!!!”, a scris ministrul. „Am pregătit acest mesaj încă din seara celebrei şedinţe de guvern [marţi, 31 ianuarie, nr.r] , am amânat însă decizia sperând că gândul bun sau măcar presiunea străzii îi vor determina pe cei care au greşit conceptual, dar şi pe cei care au acţionat, să aibă onoarea de a îşi repara ,eroarea’ şi să ne continuăm liniştiţi activitatea. Dacă ei nu au făcut-o două zile, poate acest exemplu le va fi util”, a explicat Florin Jianu.

În postarea sa pe Facebook, Jianu se mai referă la câteva reuşite ale mandatului său de ministru de 28 de zile: „Am reuşit să trec mai multe acte normative de susţinere a mediului de afaceri (Programul România Start-up Nation, Programul de Internaţionalizare a IMM-urilor, Norme pentru Acordarea Titlului de Incubator de Afaceri, 0% impozit pentru CDI etc), am construit un buget solid pentru 2017 cu creşteri semnificative pentru finanţarea antreprenorilor (aproximativ 2 miliarde de lei, de zece ori mai mulţi bani pentru programe decât în 2016), buget gata să fie implementat şi, nu în ultimul rând, am reuşit o premieră pentru România post-decembristă: un minister al Antreprenoriatului!”.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *