Acasă » Legal » Ministrul Energiei: Legea offshore va fi modificată până la vară

Ministrul Energiei: Legea offshore va fi modificată până la vară

energynomics

Legea offshore va fi modificată până la finalul acestei sesiuni parlamentare, adică în vară, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu, rugându-i pe investitorii care aşteaptă această lege pentru a debloca investiţiile să mai aibă „puţintică” răbdare.

„Va fi o iniţiativă parlamentară a coaliţiei şi sunt convins că până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare va fi aprobată. Îmi doresc un consens mai larg decât consensul din coaliţie şi sunt convins că vom avea colegi în parlament în afara coaliţiei care vor vota alături de noi modificarea legii. Mai aveţi puţintică răbdare”, a spus Popescu, conform Agerpres.

Ministrul a arătat că miercuri este termenul final pentru depunerea ofertei privind achiziţia pachetului de 50% din proiectul Neptun Deep, deţinut de ExxonMobil.

„Compania noastră Romgaz, deţinută de minister în majoritate, va depune ofertă pentru achiziţia acestui pachet. În paralel am lucrat şi la Legea offshore”, a continuat Popescu.

Perimetrul de mare adâncime Neptun Deep dispune de rezerve de gaze estimate la 42-84 de miliarde de metri cubi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *