Acasă » Termo » Ministrul Energiei anunță noi investiții în minerit

Ministrul Energiei anunță noi investiții în minerit

26 noiembrie 2017
Cogenerare
energynomics

Ministrul Energiei, Toma Petcu, aflat vineri într-o vizită la Sucursala Electrocentrale Ișalnița a Complexul Energetic Oltenia, a declarat că ministerul dorește revitalizarea activității miniere prin investiții „importante”, mai ales în schimbarea tehnologiei de extracție, conform Agerpres.

Ministrul a mai afirmat că în afara programului de închidere a minelor deja stabilit nu se mai închide vreo mină. Toma Petcu a menționat că a fost întocmit un plan de reorganizare și revitalizare a mineritului în Valea Jiului și la Mintia și Paroșeni.

„Ne-am axat în această perioadă și am reușit împreună cu domnul secretar de stat Vișan să punem pe masa premierului un plan de reorganizare și revitalizare a activității de minerit în Valea Jiului, dar și în zona de producție pentru Mintia și Paroșeni. (…) În afară de ceea s-a stabilit prin programul de închidere, nu stabilim să închidem nicio mină, ba din contră, printr-un program pe care l-a scris dl. Vișan împreună cu toată echipa de specialiști de la Ministerul Energiei, dar și specialiști de la INSEMEX și Universitatea din Petroșani, dorim să revitalizăm această activitate minieră, printr-o investiție foarte importantă în zona de minerit și mai ales în schimbarea tehnologiei de extracție”, a declarat Petcu.

Ministrul Energiei a vizitat vineri Sucursala Electrocentrale Ișalnița a Complexul Energetic Oltenia, unde a fost realizată o investiție în valoare de 25 de milioane de lei, pentru modernizarea blocului energetic numărul 7.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *