Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, semnalează că în prezent există un sistem prin care membrii Consiliului de Administrație al Romsilva își pot stabili singuri indemnizația, în timp ce ministrul doar avizează și anunță că va propune modificarea de urgență a legislației.
„Avem o lege care, practic, te obligă să pui în funcție unicul candidat înscris, dacă se îndeplinesc niște condiții minimale. Avem o procedură care permite ca persoane care fost trimise în judecată să treacă linia de start fără nicio barieră legală. Și avem un sistem prin care membrii Consiliului își pot stabili singuri indemnizația, în timp ce ministrul semnează doar avizează. Dacă asta nu e o invitație la abuz, atunci nu știu ce e. Este nevoie urgentă de o reformă a guvernanței companiilor de stat. Cazul Romsilva arată limpede că legislația actuală nu protejează interesul public și obligă chiar la numiri controversate. Voi argumenta nevoia reală pentru ca aceste modificări să fie adoptate cât mai rapid în grupul de lucru care a fost format pe tema reformei CA-urilor”, a afirmat Buzoianu, citată într-un comunicat citat de Agerpres.
Potrivit comunicatului citat, deficiențele semnalate au efecte directe și vizibile, precum: persoane inculpate în dosare penale pot trece de procedura de selecție fără niciun obstacol legal, deoarece nu există criterii de integritate care să scadă punctajele în cadrul selecției; în anumite cazuri, pentru un post din Consiliul de Administrație se înscrie un singur candidat și, deși e o încălcare vădită a ideii de competiție, ministrul e obligat de lege să numească unicul candidat, fără posibilitatea anulării concursului pentru acel post și reluarea concursului.
„Deși la început de mandat indemnizațiile sunt setate de ministru, mai apoi indemnizațiile sunt ulterior stabilite de comitetul de remunerare format chiar din membrii Consiliului de Administrație, ceea ce înseamnă că aceștia își pot decide singuri remunerația, ministrul având doar rolul de a aviza noua indemnizație. Reprezentanții ministerului în Consiliile de Administrație nu pot vota conform unui mandat explicit al ministrului, ceea ce face imposibilă intervenția autorității tutelare în deciziile cu impact major asupra companiei. Ei, conform legii, se consultă cu reprezentanții ministerului, dar nu au mandat scris obligatoriu de urmat, deși formal, pe hârtie, reprezintă ministerul”, menționează ministerul.
În context, printre modificările pe care Ministerul Mediului le va propune în cadrul Grupului de lucru interministerial pentru reforma companiilor de stat, se află: introducerea unor criterii de integritate care să permită depunctarea sau eliminarea candidaților inculpați ori trimiși în judecată; posibilitatea reluării procedurii de selecție atunci când nu există concurență reală, pentru a evita desemnarea automată a singurului candidat înscris; stabilirea nivelului indemnizației exclusiv prin contractul de mandat, de către conducătorul autorității tutelare, nu de către comitetul de remunerare format din oamenii care primesc această indemnizație; acordarea unui mandat concret din partea ministrului pentru reprezentanții ministerului în Consiliile de Administrație, astfel încât autoritatea tutelară să poată exercita un control real.
Despre Schneider Electric
Schneider Electric creează impact prin maximizarea valorii energiei și resurselor, conectând progresul cu sustenabilitatea. Suntem un lider global în electrificare, automatizare și digitalizare, oferind soluții IoT bazate pe AI pentru industrii inteligente, infrastructură, centre de date și clădiri.
Cu 150.000 de angajați în peste 100 de țări, promovăm diversitatea și inovarea. Schneider Electric România, cu 27 de ani de activitate și peste 300 de angajați, coordonează operațiuni în Armenia și Moldova și oferă suport în 17 limbi pentru 26 de țări prin Bucharest Hub.
