Acasă » Electricitate » Ministerul Energiei propune acordarea unui ajutor de stat pentru CEH

Ministerul Energiei propune acordarea unui ajutor de stat pentru CEH

14 aprilie 2015
Electricitate
energynomics

Guvernul vrea să acorde Complexului Energetic Hunedoara (CEH) un ajutor de stat individual sub forma unui împrumut pe șase luni de aproape 100 milioane lei, bani proveniți din privatizări,și obligă producătorul de cărbune și energie să-și separe legal activitățile şi să aplice un program de restructurare, scrie Mediafax.

„Ministerul Finanţelor Publice poate acorda, la solicitarea societății Complexul Energetic Hunedoara SA, un împrumut în tranșe, în condiții de piață, în limita sumei de 98,47 milioane de lei, din veniturile din privatizare înregistrate în contul general al Trezoreriei Statului, pe o perioadă de șase luni, cu titlu de ajutor de stat individual pentru salvare, Complexului Energetic Hunedoara SA societate care se confruntă cu dificultăți economico-financiare majore”, potrivit proiectului elaborat de Ministerul Energiei.

Ajutorul de stat a fost notificat Comisiei Europene

În nota de fundamentare a proiectului se precizează că acest ajutor de stat a fost deja aprobat de Consiliul Concurenței în 20 martie și a fost notificat și Comisiei Europene (CE). Banii din ajutorul de stat vot fi folosiți pentru acoperirea cheltuielilor curente minime de susținere a activităților pentru o perioadă de șase luni de la acordare, inclusiv cele necesare achiziționării de certificate de emisii de gaze cu efect de seră.

În termen de 6 luni de la momentul acordării ajutorului de stat individual pentru salvare, compania va trebui să prezinte un plan de restructurare care să-i asigure viabilitatea pe termen lung și care va fi notificat CE în vederea autorizării. În situația în care producătorul de cărbune și energie nu prezintă planul de restructurare până la data scadenței împrumutului, este obligat să achite împrumutul și dobânzile la scadență.

Dacă producătorul de cărbune și energie nu prezintă planul de restructurare sau dovada restituirii ajutorului de stat individual pentru salvare, are obligația să prezinte un plan de lichidare. În nota de fundamentare se spune că, în situația lichidării companiei, va fi afectată atât capacitatea acesteia de finalizare a unor investiții finanțate prin împrumuturi, acordate sau garantate de Ministerul Finanțelor Publice, precum și capacitatea de rambursare a obligațiilor de plată aferente împrumuturilor.

O sumedenie de credite de rambursat

Compania are de rambursat 7,4 milioane echivalent dolari dintr-un credit extern contractat de de la BIRD cu garanția statului, destinat finanțării reabilitării și modernizării, precum și 1,05 miliarde yeni japonezi dintr-un credit de la JBIC cu garanția statului, în vederea finanțării reabilității grupului 4 al termocentralei Paroșeni.

De asemenea, CEH a subîmprumutat de la Ministerul Finanţelor Publice un credit de 65,3 milioane de euro, pentru investiții de mediu, din care mai sunt trageri rămase de efectuat de 7,03 milioane de euro. Totodată, până la data scadenței împrumutului, CEH are obligația de a prezenta Ministerului Finanțelor Publice planul de restructurare aprobat de CE, iar în baza acesui plan poate fi prelungită perioada de acordare a împrumutului, în aceleași condiții de dobândă.

Guvernul dă asigurări că acest ajutor de stat nu se acordă industriei de cărbune, iar pentru a demonstra Bruxellului acest lucru obligă CEH să își separe legal activitățile miniere de celelalte operațiuni.

„Ajutorul de stat individual pentru salvarea societății nu se acordă în sectorul cărbunelui și pentru a putea demonstra că acest ajutor de stat individual pentru salvare nu va fi utilizat în sectorul minier, după autorizarea ajutorului de stat individual pentru salvare de către Comisia Europeană şi după intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, societatea inițiază demersurile pentru separarea legală a activității miniere din cadrul societății de celelalte activităţi, şi va lua toate măsurile necesare pentru a separa legal activitatea minieră şi va depune toate diligenţele pentru a atinge acest rezultat în cel mai scurt timp posibil în termenul legal prevăzut de legislaţia în materie”, potrivit notei de fundamentare.

Rambursarea se face în termen de șase luni

CEH va trebui să ramburseze împrumutul în termen de șase luni de la primire, plus dobândă, sau îl poate înapoia anticipat parțial sau integral. În proiect se precizează că împrumutul se acordă companiei în condiții de piață ca urmare a realizării unei analize economico-financiare de către EximBank, în vederea stabilirii clasei de risc a societății și a marjei de dobândă peste ROBOR, comunicate de Banca Națională a României cu trei zile înainte de data acordării tranșelor de împrumut.

Nota de fundamnetare a proiectului de ordonanță de urgență (OUG) menționează că la acordarea ajutorului de stat individual pentru salvare se respectă principiul „pentru prima şi ultima dată”. În acest sens, CEH trebuie sa prezinte o declarație în care trebuie să specifice dacă a primit în trecut ajutor de salvare sau restructurare.

În caz afirmativ şi dacă au trecut mai puţin de 10 ani de la primirea ajutorului de restructurare sau de la încheierea perioadei de restructurare sau de la oprirea punerii în aplicare a planului de restructurare (oricare din evenimente s-a produs cel mai recent), Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri nu va acorda ajutorul de stat.

În proiectul de OUG se spune că producătorul de cărbune și energie se află în imposibilitatea de a achiziţiona deficitul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, pentru a asigura necesarul de certificate care să acopere cantitatea totală de emisii de gaze cu efect de seră provenite, în anul 2014, de la fiecare instalaţie deţinută. Compania trebuie să restituie certificatele de emisii nefolosite până cel târziu în 30 aprilie.

De asemenea, Guvernul justifică acordarea ajutorului de stat și prin faptul că producătorul de cărbune și energie este cel mai mare agent economic din Valea Jiului şi din judeţul Hunedoara, iar dacă și-ar întrerupe activitatea, ar creşte semnificativ rata şomajului în acea zonă. Apoi, întreruperea activităţii ar avea repercusiuni şi pentru comunităţile locale care ar fi lipsite de sursele provenite din impozitele şi taxele locale pe care le datorează CEH, ceea ce ar conduce la înrăutăţirea condiţiilor de trai în cadrul comunităţii.

Sursa

Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *