Acasă » Termo » Minerit » Ministerul Energiei anunță deschiderea unei noi mine de lignit la CE Oltenia

Ministerul Energiei anunță deschiderea unei noi mine de lignit la CE Oltenia

19 iulie 2019
Minerit
energynomics

Ministerul Energiei a aprobat în Ședința de Guvern de miercuri Hotărârea privind “Deschiderea și punerea în exploatare a Carierei Roșiuța”. Practic, Hotărârea permite trecerea în inventarul domeniului statului a perimetrului Roșiuța, viitor front de lucru minier pentru Complexul Energetic Oltenia.

Ministerul precizează că aceasta este penultima etapă procedurală prin care în Roșiuța vor putea începe lucrările miniere pentru exploatarea zăcămintelor de lignit. Din acest moment, Ministerul Energiei, reprezentant al statului român, va începe procedurile de concesionare către CEO a întregii suprafețe.

“Ne apropiem de rezolvarea unei probleme care a trenat ani de zile: deschiderea de noi fronturi de lucru la Complexul Energetic Oltenia prin care să susținem deopotrivă producerea de energie pe bază de cărbune și activitatea minieră în zonă. Parcursul nu a fost deloc unul simplu. A fost nevoie de demararea și realizarea exproprierilor pentru a putea ajunge în acest punct. Am elaborat în trecut o Hotărâre care să ne dea dreptul de a începe întregul proces iar astăzi suntem la un pas distanță de a pune în exploatare un front cu un potențial de 3 milioane de tone de lignit anual. Suprafața coridorului expropriat este de peste 1.300 mp și va susține energia produsă de termocentralele Ișalnița și Craiova. Acesta nu este singurul front nou în care am deblocat o situație de interes național. Anul acesta am finalizat exproprierile și am pus în exploatare și perimetrele de la Roșia și Jilț Sud. Suntem destul de avansați și cu Pinoasa, altă viitoare sursă de lignit pentru CEO”, a declarat ministrul Energiei, Anton Anton.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *