Acasă » Termo » Ministerul Economiei va revizui proiectul Legii resurselor hidrominerale

Ministerul Economiei va revizui proiectul Legii resurselor hidrominerale

6 decembrie 2017
Geotermal
energynomics

Ministerul Economiei a retras proiectul Legii resurselor hidrominerale pentru a fi revizuit, a anunțat ministrul de resort, Gheorghe Șimon, la lucrările Comisiei economice, industrii și servicii din Senat, acesta precizând că sunt vizate aspecte ce țin de calitate și cantitatea vândută. „Avem două interese mari. În primul rând dorim să nu se facă fraudă la tot ce înseamnă apă îmbuteliată, că de aceasta vorbim, ce o găsesc la raft. Nu putem merge acasă la cetățeanul care își ia apa din fântână, că și aia e apă minerală în final, și aceea e apă potabilă. Dar tot ce este îmbuteliat și este pe raft vreau să știu de unde vine, ce conține apa respectivă și câte sticle s-au îmbuteliat”, a spus Gheorghe Șimon, conform Agerpres.

Ministrul a precizat că proiectul va fi revizuit și a precizat că acesta ar putea ajunge în Parlament în sesiunea următoare, împreună cu alte două proiecte, respectiv Legea mineritului și cea a redevențelor.

De asemenea, ministrul Economiei a afirmat că există intenția de a fi realizată o investiție la nivelul Societății Naționale a Apelor Minerale (SNAM) în cinci fabrici de îmbuteliere a apei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *