Randamentul promis de platforma MetaWealth pentru investitorii persoane fizice este de 22% pe an, iar investiția minimă este de 25.000 de euro, a declarat un oficial al companiei pentru Energynomics. În cazul instituțiilor, investițiile sunt de minimum 100.000 de euro, iar randamentul – de 18% pe an. În primul caz, randamentul oferit este de peste trei ori mai mare decât media pieței – cum ar fi instrumentele cu venit fix Fidelis, oferite de statul român, care poartă un randament de 6,15-7,25% pe an, în funcție de scadență (maturitate).
MetaWealth, platformă europeană de investiții în active imobiliare avându-l ca fondator și pe Michael Topolinski, a anunțat recent investiții în proiecte de stocare a energiei autonome, sau stand-alone, în valoare de circa 110 milioane de euro. Un prim proiect de stocare, în valoare de 22 de milioane de euro, vizează dezvoltarea unei capacități totale de 130 MWh. Proiectul include un sistem autonom de stocare de 100 MWh în localitatea Dumbrava, județul Neamț, amplasat în proximitatea infrastructurii de rețea și a capacităților de producție regenerabilă, precum și unități de stocare de 30 MWh instalate în regim de colocare, în mai multe puncte conectate la rețeaua electrică existentă.
”S-au strâns deja 1,4 milioane de euro, mai sunt disponibili circa 1,6 milioane de euro pe componenta totală de obligațiuni de 3 milioane de euro dedicată investitorilor privați”, a declarat sursa, pentru Energynomics.
În cazul în care proiectul, care ar trebui să fie gata la finalul unui an, nu va fi gata, se prevede o prelungire cu maximum trei luni, cu un randament de 22% pe an oferit pro-rata.
După definitivare, proiectul va fi vândut, iar compania-investitoare, un SPV cu sediul la Luxemburg, va face exit. Deocamdată, însă, compania nu a semnat contractul de creditare, fiind în discuții cu trei bănci.
Pe componenta instituțională, se urmărește atragerea a 9 milioane de euro, restul investiției fiind asigurat din surse proprii și credite bancare.
Ce garanții sunt oferite?
”Emitentul este un SPV din Luxemburg care se supune directivei Mifid 2, iar costul de construcție este unul foarte mic, de doar 169,000 de euro pe MW, în timp ce alți operatori au costuri medii de 250,000 de euro. Dealtfel, (o firmă imobiliară de prestigiu-n.r.) a făcut o evaluare a proiectului la 38,5 milioane de euro”, a mai spus sursa citată.
”Contractele de construcție sunt deja semnate, urmează să fie primite bateriile luna viitoare, iar în octombrie-noiembrie parcul să fie pus în funcțiune, după care se va ceda către un investitor. Avem deja discuții cu mai mulți investitori. Ulterior vor urma și alte proiecte similare, vor fi în total cinci în următorii doi ani”.
Oficialul ne-a mai declarat că echipa de dezvoltare și logistică este internă, iar costul total este de 22 de milioane de euro este realizat prin prisma economiilor realizate prin internalizare.
”Facem parte din trustul Intero Property Development, care are proiecte imobiliare în dezvoltare de 1,5 miliarde de euro pentru următorii cinci ani”, a conchis oficialul.
Primul proiect include un sistem autonom de baterii de 100 MWh în Dumbrava, județul Neamț, situat în apropierea infrastructurii de rețea existente și a capacității de generare a energiei regenerabile, precum și 30 MWh de stocare în regim de colocare ce vor fi instalate în mai multe locații conectate la rețeaua electrică existentă.
Primii 30 MWh vor deveni operaționali în trimestrul al treilea al anului 2026, iar întreaga capacitate de 130 MWh va fi pusă în funcțiune până în trimestrul al patrulea al anului 2026. MetaWealth a declarat că aceste proiecte reprezintă baza unei strategii pe termen lung de dezvoltare a unei platforme românești de stocare a energiei, intenționând să dezvolte o capacitate suplimentară de aproximativ 650 MWh în mai multe locații, în valoare totală de 110 milioane de euro.
De la lansarea sa în 2023, MetaWealth s-a extins pe mai multe piețe europene, și-a crescut numărul de active în administrare și a introdus structuri de investiții reglementate, inclusiv obligațiuni listate și identificate prin cod ISIN și emise de vehicule de securitizare din Luxemburg, conform unui comunicat al companiei. Platforma deservește peste 1.400 de investitori din 28 de țări, susține compania.

