Viitoarea propunere legislativă a Comisiei Europene privind piețele și infrastructura de CO₂, așteptată în al treilea trimestru al anului 2026, se conturează ca unul dintre cele mai importante domenii de politici pentru agenda europeană de decarbonizare industrială. Însă, dacă Bruxelles-ul dorește să accelereze implementarea captării și stocării carbonului, prioritatea nu ar trebui să fie impunerea prea devreme a unui model de piață complet dezvoltat. Prioritatea ar trebui să fie eliminarea barierelor practice care încă împiedică implementarea de proiecte la scară largă.

Acesta este, în esență, mesajul transmis în cel mai recent set de recomandări al IOGP Europe. Organizația susține că Europa are nevoie de un cadru care să se bazeze mai puțin pe o arhitectură de piață insuficient pregătită și mai mult pe claritate legislativă, pe un proces de autorizare mai rapid, pe lanțuri de transport și stocare atractive pentru investitori și pe o interoperabilitate transfrontalieră credibilă.

Pentru industriile mari consumatoare de energie, dezvoltatorii de infrastructură și investitori, aceasta nu este o simplă nuanță tehnică. Este diferența dintre o politică care susține luarea unor decizii finale de investiții și una care riscă să le întârzie.

 

O propunere strategică pentru decarbonizarea Europei

Este de așteptat ca viitoarea inițiativă a Comisiei să joace un rol central în simplificarea gestionării emisiilor de carbon din sectorul industrial din Uniunea Europeană. Scopul acesteia nu este doar de natură administrativă. Este vorba despre crearea condițiilor necesare pentru ca CO₂ captat să fie transportat în condiții de siguranță și în mod previzibil de la amplasamentele industriale către rețelele de transport și apoi către instalațiile de stocare geologică, adesea transfrontalier și în regimuri diferite  de la o țară la alta.

Perspectiva IOGP Europe este că un astfel de cadru este necesar, dar ar trebui introdus în etape. Asociația pledează pentru o abordare bazată pe principii și etapizată, în cadrul căreia să se stabilească încă de pe acum reguli fundamentale privind transparența, nediscriminarea, o supraveghere proporțională și claritate juridică transfrontalieră. Totodată, reglementările economice și tehnice mai detaliate ar trebui să urmeze ulterior, când piața va avea mai multă experiență operațională și o structură comercială mai clară.

Aceasta este o distincție importantă pentru un sector caracterizat în continuare de o geologie eterogenă, de un nivel inegal de pregătire a infrastructurii și de contexte naționale extrem de diferite. De aceea, impunerea prea devreme a unor obligații de piață la nivel supranațional ar putea face mai mult rău decât bine.

 

Blocajele sunt în altă parte decât cred unii decidenți politici

Unul dintre mesajele cele mai puternice din raportul  IOGP Europe este acela că încetinirea implementării tehnologiei CCS în prezent nu vine în primul rând din lipsa unor reglementări comerciale. Principalele obstacole se află în altă parte, și anume în crearea de condiții favorabile pentru proiecte.

Organizația evidențiază mai multe obstacole persistente: proceduri de autorizare lente și complexe, lipsa de claritate juridică în ceea ce privește transportul transfrontalier al CO₂, restricții sau interdicții totale privind dezvoltarea capacităților de stocare în unele state membre, sprijin public limitat pentru deschizătorii de drum din acest domeniu și incertitudine cu privire la volumele viitoare de CO₂ necesare pentru susținerea contractelor pe termen lung.

Este o constatare care schimbă perspectiva dezbaterii publice. Dacă problema nu constă în lipsa regimurilor de tarifare sau a modelelor de acces, atunci soluția nu este adoptarea grăbită a unui cadru de reglementare rigid la nivelul întregii Uniuni Europene. Soluția este să facem ca lanțul valoric să fie viabil din punct de vedere financiar și aplicabil.

 

Mai întâi transportul, apoi modelul de piață

IOGP Europe susține că viitorul cadru al UE ar trebui să se concentreze în primul rând asupra lacunelor din lanțul valoric al CO₂ în ceea ce privește transportul. În ceea ce privește stocarea, sectorul se raportează deja de Directiva CCS. Ce lipsește este un regim viabil pentru transport și pentru conectarea captării, cu transportul și stocarea.

Pentru aceasta este nevoie de norme capabile să susțină diferite moduri de transport, între care conductele și transportul maritim, asigurând în același timp că CO₂ poate circula peste granițe în condiții clare și previzibile. Obiectivul nu este acela de a reproduce modelul de reglementare al sectoarelor mature, cum ar fi cel al gazelor naturale. CCS nu este încă o industrie bazată pe o rețea omogenă. Este un sistem de infrastructură emergent care are nevoie de spațiu pentru a se dezvolta în conformitate cu realitățile regionale.

Acest aspect este deosebit de relevant având în vedere diversitatea condițiilor existente la nivel european. Capacitățile offshore, precum cele din Marea Nordului, ar putea evolua în contextul unei concurențe sporite între diferite soluții de transport și stocare. Alte regiuni ar putea depinde de un număr mai redus de proiecte și, prin urmare, ar avea nevoie de alt tip de echilibru între reglementare și flexibilitate comercială. Un regim uniform riscă să ignore aceste diferențe.

 

Accesul la stocare – reglementat prin contracte în faza de dezvoltare

O altă recomandare este ca accesul la capacitățile de stocare să rămână bazat pe piață și reglementat prin contracte, cel puțin în faza inițială de dezvoltare. IOGP Europe avertizează că impunerea prematură a unor norme prescriptive la nivel european privind accesul terților ar putea submina rentabilitatea proiectelor de stocare.

De ce? Opțiunile de stocare depind mult de specificul fiecărei regiuni, necesită investiții mari de capital și sunt expuse unor termene lungi de dezvoltare, complexității geologice și obligațiilor asumate. Investitorii au nevoie de încredere că pot obține contracte pe termen lung și că își pot recupera costurile. Un regim de acces rigid introdus înainte ca piața să se maturizeze ar putea slăbi această încredere și ar putea întârzia dezvoltarea de capacități relevante.

Cu alte cuvinte, Europa are nevoie mai întâi de o capacitate mai mare de stocare. Armonizarea detaliată poate veni după aceea, odată ce va exista o bază mai largă de proiecte operaționale și de garanții mai clare cu privire la locurile în care există efectiv disfuncționalități de piață.

 

Tarife proporționale, nu un model predefinit al UE

Aceeași prudență este valabilă și în cazul tarifelor reglementate. IOGP Europe se pronunță în mod explicit împotriva instituirii unor regimuri tarifare și de acces la infrastructura de transport prestabilite la nivelul UE. În schimb, organizația susține ca stabilirea tarifelor să rămână la nivelul statelor membre. Intervenția prin reglementări specifice ar trebui să aibă loc numai în cazul în care apar cu evidență blocaje persistente sau preocupări legate de eficiența pieței.

Este o abordare care reflectă diversitatea din teren și în plan comercial a tehnologiilor de captare și stocare a carbonului (CCS). Sistemele onshore și cele offshore nu vor fi identice. De asemenea, clusterele industriale din Europa de Vest nu se vor confrunta cu aceleași realități precum coridoarele CCS pe cale să se constituie în Europa Centrală și de Est. Impunerea unei singure logici tarifare asupra tuturor acestora ar risca să limiteze exact proiectele pe care Europa încearcă să le accelereze.

 

Procesul de autorizare rămâne criteriul decisiv pentru evaluarea intențiilor

Documentul se dovedește deosebit de util atunci când se referă la autorizare. IOGP Europe subliniază faptul că Europa nu va putea construi un lanț valoric pentru captarea și stocarea carbonului (CCS) doar prin asumarea de ținte ambițioase. Este nevoie de procese de aprobare mai rapide, mai coerente și mai bine coordonate.

Aceasta înseamnă termene clare, o capacitate administrativă adecvată și o mai bună coordonare între statele membre în cazul proiectelor transfrontaliere. De asemenea, înseamnă evitarea unei probleme recunoscute la nivel european: țintele politice avansează într-un ritm mai rapid decât capacitatea de implementare.

Pentru dezvoltatorii de proiecte, întârzierile în obținerea autorizațiilor nu reprezintă doar un inconvenient printre altele. Acestea afectează în mod direct accesul la finanțare, calendarul de contractare și capacitatea de a sincroniza investițiile pentru captarea, transportul și stocarea carbonului. Într-un lanț atât de interdependent precum cel al CCS, un singur blocaj poate destabiliza întreaga structură a proiectului.

 

Standardele sunt importante, iar dar și timing-ul

În ceea ce privește standardele tehnice, IOGP Europe pledează încă o dată pentru o abordare etapizată. Interoperabilitatea este importantă, dar sectorul se află încă într-un stadiu incipient. Prin urmare, standardele detaliate la nivelul UE ar trebui introduse progresiv, pe măsură ce se acumulează experiență operațională concretă și pe măsură ce sistemele transfrontaliere se maturizează.

Proiectele aflate în fază incipientă nu ar trebui să fie obligate să aștepte un cadru perfect armonizat dacă sunt gata să demareze. Documentul subliniază, de asemenea, necesitatea unor măsuri pentru menținerea drepturilor dobândite și de tranziție, astfel încât proiectele aflate deja într-un stadiu avansat de dezvoltare să nu fie afectate de modificări ulterioare în reglementare.

Pentru investitori, este un aspect esențial. Predictibilitatea nu ține doar de setul final de norme, ci și de încrederea că regulile nu se vor modifica pe parcurs într-un mod care să-i dezavantajeze pe cei care au acționat primii.

 

Reducerea riscurilor, la fel de importantă ca reglementarea

Probabil că aspectul cel mai important din punct de vedere comercial al recomandărilor îl reprezintă accentul pus pe instrumentele de reducere a riscurilor. IOGP Europe susține că reglementarea în sine nu va fi suficientă pentru a stimula primul val de investiții în CCS. Europa are nevoie, de asemenea, de instrumente financiare și de politici capabile să susțină infrastructura comună și să reducă incertitudinea de-a lungul întregului lanț valoric.

Documentul menționează instrumente precum contractele pentru diferență, garanții legate de sistemul ETS, sprijin financiar pentru infrastructura comună și mecanisme care contribuie la gestionarea riscului de subutilizare în faza inițială de operare. De asemenea, se face trimitere la rolul potențial al platformelor voluntare de CO₂, care ar putea facilita colaborarea dintre emițători, furnizorii de servicii de transport și operatorii capacităților de stocare.

Pare o interpretare realistă a condițiilor din piață. Proiectele de CCS nu sunt amânate din cauza unei lipse de interes din partea investitorilor. Sunt amânate deoarece finanțarea primelor lanțuri de acest gen rămâne dificilă atâta timp cât volumele, calendarul și contrapartidele sunt încă incerte.

 

Contextul general este dat de prețul carbonului

Dezbaterea privind infrastructura CCS se desfășoară pe fondul unei reorientări mai ample a pieței europene a carbonului. După cum menționează un articol publicat de Carbon Expert, prețurile certificatelor de carbon EU ETS s-au stabilizat recent în jurul valorii de 69-71 euro pe tona de CO₂, după ce au atins niveluri mai scăzute, de aproximativ 66-68 EUR/tCO₂. Comparativ cu intervalul de 75-85 EUR/tCO₂ înregistrat adesea în primul trimestru al anului 2026, acest lucru indică faptul că piața este în curs de ajustare, mai degrabă decât într-un declin structural.

Același text publicat de Carbon Expert susține că ar trebui să interpretăm această situație ca o fază de recalibrare în cadrul unei tendințe mai largi, structural pozitive, de stabilire a prețului carbonului. Conform acestei interpretări, piața EU ETS rămâne principalul reper economic pentru investițiile în decarbonizare, în timp ce discuțiile politice se concentrează din ce în ce mai mult asupra modului în care instrumentele climatice afectează competitivitatea, reziliența industrială și alocarea capitalului pe termen lung.

Sunt observații care consolidează argumentele în favoarea unei legislații viabile în domeniul captării și stocării carbonului (CCS). În condițiile în care carbonul rămâne un cost structural și un îndemn structural pentru investitori, atunci infrastructura necesară pentru gestionarea emisiilor industriale devine parte integrantă din competitivitatea Europei, mai mult decât doar a discursului privind schimbările climatice.