Acasă » Electricitate » Nuclear » Managementul Nuclearelectrica își propune să crească marjele de profit

Managementul Nuclearelectrica își propune să crească marjele de profit

20 august 2013
Electricitate
energynomics

Listarea Nuclearelectrica merge înainte, aceasta fiind estimată pentru luna septembrie 2013, după cum ne-a spus Daniela Lulache, directorul general al companiei. Managementul Nuclearelectrica a fost, până acum, unul aproape exclusiv centrat pe obiective tehnice şi de funcţionalitate, este de părere Daniela Lulache, care ne-a precizat că shimbarea pe care intenţionează să o impună pe parcursul mandatului său este focalizarea pe creşterea profitabilităţii companiei. Pe termen scurt obiectivul central este creşterea valorii pentru acţionari.

Care sunt rezultatele financiare ale companiei, estimate pentru primul semestru al acestui an?

Conform datelor preliminare, în primele şase luni ale acestui an am realizat o cifră de afaceri în valoare de 930,5 milioane lei şi un profit brut în valoare de peste 256,3 milioane de lei. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, înregistrăm o creştere de aproximativ 20% a cifrei de afaceri. Din perspectiva rezultatului, în prima jumătate a lui 2012, societatea a avut pierderi în valoare de 33,7 milioanei lei. Aşadar, în acest moment, din punct de vedere financiar, compania se îndreaptă pe un drum bun şi solid. Îmi menţin angajamentul că mandatul meu la Nuclearelectrica va însemna creşterea profitabilităţii companiei. Suntem într-un moment în care întreaga economie se stabilizează şi îşi reia creşterea după anii dificili de criză economică. Putem vorbi despre un parcurs similar şi pentru compania noastră.

Câtă energie a vândut Nuclearelectrica în primele şase luni ale anului?

CNE Cernavodă a vândut, în primul semestru din 2013, cu 4,3% mai multă energie decât în perioada corespunzătoare a anului trecut. Societatea Naţională Nuclearelectrica a vândut mai mult de 5,27 milioane MWh electricitate. Din această cantitate, 12% a fost vândută pe PZU şi 39% pe PCCB. Diferenţa de 49% din energia vândută a fost comercializată prin contracte reglementate, la preţul stabilit de ANRE.
Valoarea totală (fără TVA) a energiei contractate şi vândute pe piaţa reglementată în semestrul întâi 2013 a fost de aproximativ 382 milioane lei, iar suma obţinută pe piaţa concurenţială (PCCB şi PZU) a fost de circa 545,56 milioane lei.
Pentru semestrul al doilea 2013, avem contractat un volum de energie de circa 97,5 % din producţia programată la CNE Cernavodă.

Mandatul meu la Nuclearelectrica va însemna creşterea profitabilităţii companiei.

Pentru diferenţă, intenţionăm să contractăm o cantitate cu livrare în trimestrul al patrulea 2013, restul de energie urmând să fie vândută pe piaţa spot (PZU).

În ce stadiu se află procesul de listare a Nuclearelectrica?

Pentru că ştiu că au apărut, în ultima vreme, informaţii contradictorii legate de listare, subliniez că procesul de listare a Nuclearelectrica merge înainte. Potrivit angajamentului asumat de autorităţile române faţă de FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană, listarea companiei este estimată să se deruleze în luna septembrie 2013. Conectarea cu investitorii şi capitalurile este strategia firească de creştere pentru Nuclearelectrica şi pentru orice companie după perioada de criză economică.

Ce planuri aveţi pentru eficientizarea companiei pe termen scurt şi mediu?

În privinţa eficienţei tehnice, compania îşi propune să se menţină la nivelul actual. Funcţionăm aproape permanent la capacitatea maximă cu ambele unităţi, iar consumul de combustibil este mai mic decât valorile de proiect; opririle planificate sunt bine programate, se finalizează în grafic sau chiar mai repede. Opririle neplanificate reprezintă un procent de trei ori mai mic decât media înregistrată pe plan mondial la centralele nucleare.

Managementul Nuclearelectrica a fost, până acum, unul aproape exclusiv centrat pe obiective tehnice şi de funcţionalitate, iar schimbarea pe care o voi impune în mandatul meu este focalizarea pe creşterea profitabilităţii companiei.

Nuclearelectrica a fost mereu un motor productiv performant şi trebuie să devină şi un motor de profit pentru acţionari, pentru statul român. Rate de profit cuprinse între 2-5% sunt foarte mici la o companie care produce aproape 20% din energia naţională.
Pe termen scurt, pentru că discutăm despre listarea companiei, obiectivul central al managementului este creşterea valorii pentru acţionari. Acum, listarea este prioritară şi în funcţie de aceasta vor fi stabilite şi o parte a ţintelor de evoluţie.

Valoarea investiţiilor programate în 2013 este de circa 300 de milioane de lei.

Pe termen mediu, tintele sunt eficientizarea Nuclearelectrica din punct de vedere al performanţei financiare, introducerea şi urmărirea normelor de guvernanţă corporativă şi a sistemului de management. Toate acestea sunt cuprinse în planul de management al cărui ax strategic vizează ca, în următorii patru ani, să avem o companie cu o structură corporativă robustă, aliniată standardelor internaţionale de bună practică, cu performanţe financiare proporţionale cu dimensiunea şi poziţia sa de piaţă.

Ce investiţii sunt programate pentru acest an?

Planul de investiţii al societăţii a fost realizat astfel încât să răspundă necesităţii de modernizare şi retehnologizare a unor sisteme, din considerente economice (reduceri de consumuri specifice, îmbunătăţirea unor parametrii caracteristici proceselor deservite, cu impact pozitiv asupra eficienţei), dar şi din considerente de natură legală – implementarea unor îmbunătăţiri asociate Securităţii Nucleare, Protecţiei Mediului şi Securităţii Muncii, toate acestea reprezentând cerinţe din partea autorităţilor de reglementare din domeniu (CNCAN şi Ministerul Mediului).
Unul dintre obiectivele mandatului meu este să securizez şi să cresc investiţiile pe care le facem şi de care Nuclearelectrica are nevoie. Valoarea investiţiilor programate în 2013 este de circa 300 de milioane de lei.

Este necesară o rectificare a bugetului companiei?

Activitatea de analiză a BVC la 30 iunie este în curs de desfăşurare. În funcţie de concluziile acestei analize şi de factorii de influenţă preconizaţi pentru a doua jumătate a anului, vom decide dacă se impune o rectificare a bugetului.

Sursa
Bursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *