Sari la conținut
Acasă » Interes general » Luca Niculescu: România reușește să fie pe primul loc între cele opt țări candidate la OCDE

Luca Niculescu: România reușește să fie pe primul loc între cele opt țări candidate la OCDE

    1 aprilie 2026
    Interes general
    energynomics

    România se află pe primul loc în rândul celor opt țări candidate la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a declarat, marți, Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe (MAE) și coordonator național pentru procesul de aderare la OCDE.

    „Mai avem de adoptat, în momentul în care este luată decizia de a adera, acordul de aderare pe care trebuie să-l adopte Parlamentul. Dar am avansat bine, în clipa de față suntem pe primul loc din cele opt țări despre care vă vorbeam, pentru că a existat voință politică la toate nivelurile: președinte, prim-ministru, mai mulți prim-miniștri, Parlament. De asemenea, am avut parte de susținere puternică. Ca să nu mai vorbesc despre mediul privat, pentru că mediul privat pentru noi este principalul susținător și cel care a înțeles din prima ce înseamnă această aderare la OCDE. De fapt, românilor le va fi mai bine după ce vom adera, companiilor le va fi mai bine, mediului academic, sindicatelor. Nu pot să spun că este cineva care ar fi spus că aderarea la OCDE este ceva în care România nu trebuie să se implice. Noi, din 2004 încercăm să intrăm în această organizație care este denumită și Clubul Țărilor Bogate, dar aș prefera să-i spun Clubul Democrațiilor Dezvoltate. România reușește să fie totuși pe primul loc dintre cele opt țări. Suntem cei care am încheiat cele mai multe capitole, cele mai multe comitete pentru aderare, adică 23 din 25. Mai sunt două și sperăm să le încheiem în perioada următoare”, a afirmat Niculescu, potrivit Agerpres.

    Potrivit oficialului, în România au fost adoptate peste 100 de recomandări ale OCDE, constând în reforme legislative, norme, practici și politici noi.

    „De trei ani și jumătate de când sunt coordonator pentru procesul de aderare la OCDE, cred că instituțiile s-au plictisit de mine și de colegii mei și de toate exigențele cu care venim și le spunem că această reformă este necesară pentru aderarea la OCDE. S-au adoptat peste o sută de recomandări ale OCDE, ceea ce înseamnă că în România s-au tradus prin reforme legislative, prin norme noi, prin practici noi, prin politici noi. Câteva dintre legile de care cu siguranță ați auzit este Legea Pilonului 2 de pensii, că s-a vorbit anul trecut despre ea și știți ce dezbatere a fost. Apoi, Legea privind registrul unic al transparenței și intereselor, Legea pantouflage sau revolving doors, cea care va institui o perioadă de rezervă de 12 luni când treci din unele funcții publice în unele funcții private. Deci, sunt legi care nu au fost întotdeauna simplu de adoptat. Țin minte o discuție pe care am avut-o cu parlamentarii atunci când începusem procesul și ne-au spus „Știți, asta ne va complica nouă viața” și pot să-i înțeleg. Dar au fost legi care s-au cerut tuturor celor care sunt în procesul de aderare la OCDE, pentru că noi vorbim despre România, dar sunt opt țări în clipa de față în procesul de aderare, trei din Europa, trei din America Latină și două din Asia de Sud-Est”, a explicat Luca Niculescu.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *