Acasă » Regenerabile » Libra Internet Bank finanțează construirea parcuri fotovoltaice și eoliene, clienții beneficiază de consultanță tehnică și juridică pentru proiect

Libra Internet Bank finanțează construirea parcuri fotovoltaice și eoliene, clienții beneficiază de consultanță tehnică și juridică pentru proiect

23 august 2023
Eolian
energynomics

Contextul pentru investiții în proiecte de energie verde este excelent: argumentele de mediu sunt tot mai multe și tot mai greu de ignorat, iar un astfel de business reprezintă o oportunitate extrem de avantajoasă. Indiferent dacă este vorba despre construirea unui parc fotovoltaic sau eolian, Libra Internet Bank oferă clienților nu doar finanțarea, ci și o echipă specializată și posibilitatea de a-și stabili singuri strategia comercială.

Libra Internet Bank finanțează până la 60% din valoarea proiectului de producere a energiei verzi, iar perioada de rambursare a creditului este de cel mult 12 ani. Răspunsul la cererile de finanțare este rapid, iar discuțiile pot începe înainte ca proiectul să fie în stadiul ready to build, pentru a stabili structura creditului și care sunt următorii pași ai procesului. Fezabilitatea proiectului este analizată de către echipa de specialiști a Libra Internet Bank.

Compania care aplică pentru creditul destinat investițiilor în energie verde oferit de Libra Internet Bank poate fi nou înființată – SPV (Special Purpose Vehicle). Aprobarea creditului nu e condiționată de încheierea unor contracte de tip PPA (Power Purchase Agreement), iar rambursarea începe din momentul în care parcul fotovoltaic sau eolian a fost pus în funcțiune.

Creditarea oferită de Libra Internet Bank poate fi accesată inclusiv pentru proiectele de investiții în energie regenerabilă finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) sau alte programe derulate de statul român.

Un exemplu de proiect important din domeniul energiei verzi finanțat de Libra Internet Bank este un parc fotovoltaic ce include 27.000 de panouri, construit pe o suprafață de aproape 200.000 de metri pătrați, în județul Mehedinți. Libra Internet Bank a oferit un credit de 8 milioane de euro pentru această investiție. Odată pus în funcțiune, parcul fotovoltaic va genera o putere electrică de aproape 15MW și o energie medie anuală de aproximativ 19.000 MWh. Practic, poate asigura consumul necesar pentru aproximativ 10.000 de locuințe, în cazul unui consum mediu de 150 KWh/lună.

Primul pas pentru a obține un credit pentru energie verde de la Libra Internet Bank este să completați formularul de pe site-ul băncii sau să trimiteți un mail la energie @ librabank.ro. Un specialist va lua legătura cu dumneavoastră în cel mai scurt timp posibil și puteți începe discuțiile despre proiectul de energie verde în care vreți să investiți.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *