Acasă » Interes general » Mediu » Kraemer, Institutul Ecologic German: În spatele industriei nucleare, subvenţii şi interese ascunse

Kraemer, Institutul Ecologic German: În spatele industriei nucleare, subvenţii şi interese ascunse

14 octombrie 2014
Electricitate
Bogdan Tudorache

###author###

Berlin. În spatele industriei nucleare se află de obicei subvenţii şi interese ascunse, iar construcţia unor noi reactoare nucleare are iz puternic de corupţie, spune Andreas Kraemer, director al Institutului Ecologic German.

„Construcţia unor noi reactoare nucleare de obicei fie are loc din interese militare, fie e vorba de corupţie, având în vedere că sunt miliarde de euro sau dolari care-şi schimbă destinaţia. Germania va elimina total industria nucleară până în 2022”, a spus Kraemer, întrebat de energynomics.ro ce părere are de faptul că România, dar şi alte ţări construiesc reactoare noi.

„Industria franceză şi poloneză de cărbune şi nucleară sunt necompetitive şi vor supravieţui doar cu subvenţii”, spune Kraemer. El crede că ţările Europei de Est, inclusiv România, ar trebui să-şi îmbunătăţească interconexiunile şi reţeaua, acestea constituind investiţii prioritare, în detrimentul unor noi injecţii de capital în industrii periculoase.

“Prezic faptul că Germania va avea 100% energii regenerabile până în 2035…Din 1952 , de când a avut loc accidentul nuclear de la Ontario, are loc câte un accident la fiecare cinci ani. În plus, reactoarele se opresc fără motiv, putem lua exemplul Marii Britanii, unde au loc întreruperi la fiecare patru zile”, a mai spus Kraemer.

Germania este gata să renunțe la cele 17 reactoare nucleare pe care le deține, însă costurile de dezmembrare și stocare se vor ridica la 500 de milioane de euro-1 miliard de euro pentru fiecare reactor, a declarat pentru energynomics.ro directorul E.On, Joachim Lang. Renunțarea la industria nucleară face parte din noua politică Energiewende, sau tranziția energetică, care a avansat cu pași repezi mai ales după dezastrul de la Fukushima.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *