Acasă » Petrol și Gaze » KMGI are în plan investiţii de miliarde de dolari în România, cu finanţare de la China Energy Company

KMGI are în plan investiţii de miliarde de dolari în România, cu finanţare de la China Energy Company

14 iulie 2017
Consumatori
energynomics

KazMunayGas International intenționează să facă investiții în valoare de miliarde de dolari pentru îmbunătățirea activelor din România, dar și pentru achiziționarea de noi active, a declarat Alexey Golovin, vicepreşedinte pentru Dezvoltare Corporativă și Strategie la KMGI, la Energy Strategy Summit 2017, care a avut loc la București. „La inceputul acestui an“, a spus el, „China a anunțat inițiativa proiectului «One Belt, One Road». Este o inițiativă uriaşă, care va încuraja, probabil, investiții de aproximativ 125 de miliarde de dolari în următorii 5 ani. În jur de 11 miliarde de dolari din aceștia vor fi investiți în România în următorii 5 ani“. Informația a fost susținută de către un reprezentant al companiei chineze care a declarat la Astana Expo 2017, ca CEFC va oferi o finanțare de trei miliarde de dolari, după aprobarea planului său de afaceri pe cinci ani. „Aceste resurse și capitalul vor ajuta KMGI să devină o platformă de energie și investiții pentru următorii 5-10 ani“, a declarat Du Liefen de la CEFC , citat de Agerpres.

Mai jos găsiţi o selecție de idei din intervenția domnului Alexey Golovin, la Energy Strategy Summit 2017.

Stimați organizatori, vă mulțumesc foarte mult pentru invitația in cadrul Energy Strategy Summit 2017. Este o mare plăcere să vad un public atât de numeros, ceea ce înseamnă că subiectul este într-adevăr interesant, nu numai pentru reprezentanții mediului de afaceri, cum sunt eu, dar și pentru sectorul public și pentru consumatori.

Panelul este foarte numeros, iar din moment ce tema abordată a fost securitatea energetică, aș dori să expun câteva idei din punctul nostru de vedere, din punct de vedere de business, mai precis în legătură cu modul în care o companie, urmărindu-şi propriile obiective pragmatice și de afaceri, contribuie la securitatea energetică a României și, în general, la securitatea energetică a regiunii.

Mi s-a părut deosebit de interesant primul panel, în care au fost prezentate multe perspective interesante. Mai ales, mi-a plăcut ideea propusă de Benedikt [Klauser, DG Energie, Comisia Europeană], atunci când a spus că înainte de a avea orice discuție despre cooperarea regională, despre politicile și strategiile la nivelul UE, este întotdeauna foarte important să facem ordine la noi acasă, să avem toate lucrurile bine organizate aici, pe plan intern. Făcând acest lucru, în mod evident, am putea contribui la securitate mult mai mult decât printr-o discuție elaborată căreia să-i lipsească finalitatea.

KMGI, după cum știți, este unul dintre cei trei mari jucători din sectorul de rafinare a ţiţeiului din România. Detinem rafinăria Petromidia de la Marea Neagră, iar prin Rompetrol avem una dintre cele mai mari rețele de stații de alimentare din România. În acelaşi timp ne desfășurăm activitatea și la scară regională, în șase țări din UE. Suntem prezenți, de asemenea, și în Moldova, în Georgia, și în Bulgaria. Suntem exportatori de produse din România către alte țări europene, cum ar fi Serbia, Ungaria, Turcia, așa că suntem, în esență, un jucător regional.

Din experiența mea de lucru aici în țară, România are un mare potențial de a contribui la securitatea energetică a regiunii și de a deveni, dacă doriți, acest hub energetic al regiunii. Apar o mulțime de zâmbete atunci când vorbim despre hub-uri și despre ambițiile atât de multor țări din regiune de a deveni hub-uri regionale. Și apoi, desigur, există această discuție cu privire la definirea hub-ului energetic, a ceea ce este cu adevărat un hub de energie. Cu toate acestea, nu putem ignora faptul că România are, fără îndoială, o mulțime de avantaje, în regiunea Centrală şi de Est a Europei.

Primul avantaj de necontestat este poziția sa geografică avantajoasă, și accesul la Marea Neagră. Marea Neagră, după cum știți, este unul dintre centrele de greutate pentru industria petrolului. Vă voi da un exemplu. După cum știți, Rompetrol este deținut de compania de petrol KMGI, reprezentând interesele Kazahstanului în sectorul de ţiţei şi gaze, iar majoritatea exporturilor sale se îndreaptă preponderent spre Marea Neagră. Proiectul in valoare de miliarde de dolari al conductei trans-caspice este în prezent în curs de extindere și vom putea exporta din Est spre Marea Neagră în jur de 70 de milioane de tone de țiței pe an. 90% din acest ţiţei va proveni din Kazahstan.

În trecut, România era dependentă în mare măsură de livrările de ţiţei din Rusia, în dar în prezent, pe lângă producția internă de ţiţei, care este considerabilă, diversificarea aprovizionării cu petrol – din Rusia, din Kazahstan – aduce mai multă flexibilitate la nivel naţional și aduce, desigur, o mai mare rezilienţă, în cazul unor posibile întreruperi în aprovizionarea cu ţiţei pe viitor.

În prezent, România este deja foarte bine poziționată și înregistrează scoruri foarte bune în ceea ce privește securitatea energetică. Depinde de importurile de energie într-o proporţie mai mică de 20%, deci este aproape independentă în termeni energetici. Din această perspectivă, România se plasează pe poziția a treia în Uniunea Europeană, unde dependența de resurse energetice importate este de aproximativ 55%, în medie. Aceasta constituie o bună bază pentru consolidarea suplimentară a poziției sale în ceea ce priveşte securitatea energetică, atât pentru îndeplinirea obiectivelor interne, de asigurare a accesului la energie pentru nevoile proprii, dar și pentru extinderea bazei de active existente astfel încât să contribuie la securitatea energetică regională.

Politicile energetice ale UE sunt foarte clare și caută să asigure furnizarea de energie de fiecare dată când este nevoie, pentru o producție de energie durabilă, pentru asigurerea, prin competiţie, a unor prețuri accesibile pentru companii şi pentru consumatorii individuali. Mihnea Constantinescu a spus mai devreme că eficiența energetică, pe termen lung, este cheia pentru asigurarea securității energetice. Sunt pe deplin de acord cu acest lucru! Și aici, am un exemplu concret: în ultimii 5 ani, investițiile noastre directe în instalațiile de rafinare ale Rompetrol s-au ridicat la aproximativ 1,6 miliarde de dolari. Unul dintre zonele-cheie pe care am abordat-o cu investițiile noastre a fost tocmai problema eficienței energetice. Prin introducerea de noi tehnologii am reușit să îmbunătățim eficiența energetică cu mai mult de 40%. În acest domeniu nu există nici o limită, desigur, în condiţiile în care noi tehnologii apar în fiecare an. Pe de altă parte, în mod clar, fiecare tehnologie vine la cu un cost.

Pentru final, voi mai face un comentariu în legătură cu potențialul României. La începutul acestui an, China a anunțat inițiativa proiectului «One Belt, One Road». Este o inițiativă uriaşă, care va încuraja, probabil, investiţii de aproximativ 125 de miliarde de dolari în următorii 5 ani. În jur de 11 miliarde din această sumă vor fi investiți în România, în următorii 5 ani. Din perspectiva noastră, ca jucător important în industria de rafinare, în industria de ţiţei şi gaze, avem un bun potențial de a absorbi aceste investiții și de a consolida poziția României ca hub energetic. KMGI a pus la punct un parteneriat cu o mare companie privată din China – CEFC, care se angajează să aducă investiții. Kazahstanul aduce resursele iar România are o bază importantă de active, care poate fi extinsă în regiune. Rămânem încrezători în ceea ce privește evoluția viitoare a industriei energetice românești. Cu toate acestea, în ceea ce privește implicarea guvernului pentru a încuraja investițiile, este nevoie de câteva lucruri simple: predictibilitate, stabilitate, garanții pentru investitori că proiectele lor cu investiții intensive de capital și active sunt garantate. După aceasta, proiectele de investiții vor veni în mod natural.

3 comentarii la „KMGI are în plan investiţii de miliarde de dolari în România, cu finanţare de la China Energy Company”

  1. După rezultatele pozitive ale rafinăriilor românești controlate de kazahi, odată cu venirea investițiilor CEFC, profitul Rompetrol va fi mult mai mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *