Acasă » Petrol și Gaze » KazMunayGas reia ideea Fondului de investiții și a centralei în cogenerare de la Petromidia

KazMunayGas reia ideea Fondului de investiții și a centralei în cogenerare de la Petromidia

20 iunie 2018
Petrol și Gaze
energynomics

Președintele directoratului KazMunayGas – compania națională de petrol și gaze din Kazahstan, Sauat Mynbayev, s-a întâlnit, la București, cu Ministrul Energiei, Anton Anton. KazMunayGas (KMG) este unicul acționar al KMG International (KMGI), fostul grup Rompetrol.

Cei doi au discutat și despre modalitățile de sincronizare a eforturilor de dezvoltare regională ale KMGI cu planurile României de a deveni un hub energetic în zona Mării Negre. Potrivit unui comunicat al companiei, în cadrul discuției cu oficialii ministerului Energiei, KMG și-a exprimat angajamentul ferm de a-și respecta toate obligațiile asumate în Memorandumul de Înțelegere semnat cu statul român. Una dintre cele mai importante prevederi ale acestuia se referă la crearea fondului mixt de investiții româno-kazah, care va avea o durată de 7 ani și un nivel investițional estimat de aproximativ 1 miliard de dolari.

“KMGI a identificat deja cel puțin două proiecte majore care pot fi dezvoltate în perioada următoare și care vor influența pozitiv economia României prin crearea directa a aproximativ 2.000 de locuri de muncă. Acestea se referă la extinderea rețelei de benzinării pe piața locală și construcția unei centrale de cogenerare pe platforma Petromidia”, precizează compania.

Președintele KMG i-a prezentat ministrului Anton performanțele financiare ale activității Rompetrol în România obținute în urma recordurilor istorice de producție si planurile companiei de a își întări poziția atât pe plan local, cât și regional. „România și românii sunt partenerii alături de care am transformat Petromidia în una dintre cele mai moderne rafinării din sud-estul Europei și nu ne vom opri nicidecum aici”, a declarant Sauat Mynbayev.

KazMunayGas este unicul acționar al KMG International (fostul Grup Rompetrol), un grup petrolier care deține și desfășoară operațiuni majore în domeniile rafinare, petrochimie, retail și trading pe 11 piețe de bază. Investițiile KMG în KMG International se ridică la peste 4 miliarde de dolari, suma care include și valoarea preluării integrale a pachetului de acțiuni.

Principalii acționari ai Rompetrol Rafinare (operatorul rafinăriilor Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, dar și a diviziei de petrochimie) sunt KMG International (54,63% – direct și indirect) și statul român prin Ministerul Energiei (44,69%).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *