Acasă » Electricitate » ista Romania: Repartitoarele au dus la reducerea facturilor cu peste 30%

ista Romania: Repartitoarele au dus la reducerea facturilor cu peste 30%

15 septembrie 2014
Electricitate
energynomics

Bucureștenii care și-au montat repartitoare în apartamente au economisit iarna trecută peste 14 milioane de euro, reprezentând o reducere a costurilor pentru încălzire cu 31,2% la blocurile de apartamente cu sisteme de contorizare individuală față de cele necontorizate, conform analizei ista România, elaborată pe baza datelor statistice furnizate de Radet București pentru sezonul de încălzire 2013-2014,conform Bursa.

În același timp, locuitorii Capitalei care nu au repartitoare de costuri pentru contorizarea individuală a consumului au cheltuit mai mult cu peste 16 milioane euro. Potrivit analizei ista, trimisă astăzi redacţiei, din totalul apartamentelor din București conectate la sistemul centralizat de încălzire, doar 47% sunt contorizate individual cu repartitoare de costuri.

Marian Șișu, director general ista România (companie specializată în furnizarea de sisteme pentru contorizare individuală), a declarat: „Este deja de notorietate că folosirea sistemelor de contorizare a consumului individual de energie termică prin repartitoare reduce factura la utilităţi cu până la 31,2%, un procent care se simte în bugetul familiei. Cu toate acestea, doar aproximativ 47% dintre bucureșteni le folosesc, Bucureștiul rămânând cu mult în urma altor capitale europene, din punct de vedere al contorizării individuale. În majoritatea metropolelor europene, nivelul de contorizare a consumului individual de energie termică şi apă caldă ajunge și la 100%. (…) Repartitoarele sunt avantajoase atât pentru populație, cât și pentru protecția mediului, prin eficientizarea consumului de energie termică”.

Conform legislației în vigoare, este obligatorie contorizarea individuală cu repartitoare de costuri pentru încălzire și apă caldă, pentru evidențierea consumului de energie la nivelul fiecărui apartament, în imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de încălzire centralizată cu energie termică. Legea 121/2014 aliniază ţara noastră la Directiva UE 2012/27/UE privind eficiența energetică.

Compania ista furnizează servicii de măsurare și calcul pe baza consumului pentru energie termică, apă și alte costuri auxiliare. Firma are aproximativ 4.700 de angajați în 26 de țări și oferă servicii în mod regulat la peste 12 milioane de proprietăți rezidențiale și comerciale. În 2013, grupul ista a înregistrat vânzări de 743,9 milioane euro. În ţara noastră, mai mult de 100 de angajați își desfășoară activitatea în 23 de birouri, având în portofoliu mai mult de 250.000 de clienți.

 

Sursa

Bursa

3 comentarii la „ista Romania: Repartitoarele au dus la reducerea facturilor cu peste 30%”

  1. Articolul este de-o impertinenta fara margini. Cum poate dl. Sisu sa sustina ca repartitorul contorizeaza consumul de energie termica? Repartitorul determina diferenta de temperatura dintre calorifer si temperatura din incapere, apoi transforma rezultatul respectiv in impulsuri – numite unitati. Consumul de energie termica NU scade datorita folosirii repartitoarelor. Consumul de energie termica se masoara, de catre un calorimetru, la INTRAREA IN IMOBIL!!!! Asadar, acest articol reprezinta doar o publicitate mascata pentru firma ISTA Romania. In felul acesta, firma ISTA Romania va putea continua sa incaseze 3.71 lei + TVA/ calorifer pentru calculul de caldura, obligand oamenii sa stea in frig!!!! Reducerea consumului nu poate fi obtinuta decat daca RADET (in Bucuresti) furnizeaza mai putina caldura!!!

    1. Mulțumesc pentru comentariu și pentru precizările legate de rolul nemijlocit al repartitoarelor.
      În același timp, statisticile comunicate de companie cred că sunt relevante și utile. Pentru mine, ele indică un impact pozitiv al introducerii repartitoarelor asupra consumului de energie termică. În opinia mea, acest impact se explică prin aceea că monitorizarea prin intermediul repartitoarelor – cu siguranță insuficientă – crește gradul de conștientizare a costurilor la nivelul consumatorului final. Firește, cel mai probabil vorbim despre o modificare de comportament la nivelul consumatorului (identificarea unui nivel optim de confort termic la nivel personal), și nu de o reducere efectivă a consumului operată de repartitor…
      Comentariu dumneavoastră mai aduce în atenție și o altă perspectivă: unii oameni aleg „să stea în frig” pentru a reduce impactul asupra facturii. Din păcate, ei nu au opțiunea alegerii unor alte forme de încălzire (de exemplu soluții electrice), pentru că acestea ar ar crește costurile: factură pe electricitate + costuri cu atât mai mari cu încălzirea centralizată, cu cât crește temperatura din apartament.
      Repartitoarele nu sunt formula perfectă, dar cred că trebuie să admitem acest efect (indirect) de reducere a consumului și a costurilor.
      Cât despre publicitatea mascată sau nu, voi fi bucuros să salut și să difuzez soluții tehnice și instituționale alternative, astfel că vă invit să reveniți pe această pagină!

  2. Am fost să mă informez cum funcționează și ce plătesc,dar n-au știut la nicio firmă să-i explice.Am mers la o prietenă ce locuiește la bloc cu încălzire centralizată și repartitoare,în Germania și am aflat cum plătesc.Repartitoarele au un ulei special care se consumă/evaporă în funcție de temperatură și la sfârșitul perioadei reci se măsoară uleiul,astfel calculându-ți costul căldurii,dar pentru următoarea perioadă rece.Costul este estimat,iar atunci când masoară uleiul se află dacă ai plătit mai mult sau mai puțin și se reglează la următoarea furnizare de căldură.Dar poți plăti împărțit pe lunile reci,la sfârșitul perioadei sau pe fiecare dintre cele 12 luni ale anului.Este simplu ,știind ce plătești și cum plătești!ANRSC-ul ce face,ne lasă la cheremul instalatorilor de repartitoare?😡

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *