Acasă » Electricitate » Ioan Iordache, AEHR: Green Deal a redeschis discuțiile despre hidrogen în România

Ioan Iordache, AEHR: Green Deal a redeschis discuțiile despre hidrogen în România

24 aprilie 2023
Electricitate
energynomics

România produce hidrogen de peste 100 de ani, dar această industrie a fost neglijată și doar apariția Green Deal a generat reluarea discuțiilor pe această temă, a declarat Ioan Iordache, președintele Asociației pentru Energia Hidrogenului din România (AEHR), în cadrul conferinței „Proiectul Hidrogen – ce avem în România”, organizate de Energynomics, cu sprijinul Aplind, Delgaz Grid, Horváth, Photomate și Transgaz.

”Dacă nu era Green Deal, în România nu s-ar fi vorbit de producerea hidrogenului, cu părere de rău o spun”, a afirmat Iordache.

România a fost prima țară din lume care a produs hidrogen atât prin procese chimice cât și electro-chimice, iar o mare parte din producția națională de hidrogen se folosește în industria chimică. Câteva dintre companiile care produc hidrogen sunt Azomureș, Chimcomplex, Erdemir, Hoeganaes, Interagro, Liberty Galați, Lukoil-Petrotel Ploiești, OMV Petrom, Petromidia sau Saint Gobain.

Potrivit lui Iordache, producția națională de hidrogen este estimată la 200.000 de tone pe an, dar în urmă cu câțiva ani această cantitate era de circa 300.000 de tone pe an. ”Din păcate, de la an la an, multe (dintre aceste companii – n.r.) rămân doar cu instalațiile. Orice tehnologie e egală cu zero dacă nu ai oameni pregătiți”, a spus Iordache.

Un vehicul poate circula cu un kilogram de hidrogen peste 100 de kilometri, iar în medie, cu o tonă de hidrogen, pot fi alimentate 10 vehicule. Având în vedere nivelul de producție al României, ar putea fi alimentate cu hidrogen aproximativ 2 milioane de vehicule, dar infrastructura este încă insuficient dezvoltată.

În cadrul prezentării, Ioan Iordache s-a mai referit și la un alt lucru fundamentat și dovedit prin calcule. “Sursele și studiile de specialitate arată că la evaluarea întregului ciclu de viață al tehnologiei pentru producția, utilizarea și reciclarea panourilor solare rezultă emisii mai ridicate de CO2 pentru energia solară, decât pentru cea nucleara pe unitatea de energie electrică produsă”, a spus expertul citat.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI IOAN IORDACHE

În prezent, hidrogenul se produce în România prin folosirea gazului metan și a hidrocarburilor, dar în viitor se dorește obținerea lui prin electroliza apei. În acest proces ar trebui, conform angajamentelor internaționale, să se folosească doar energie obținută din surse regenerabile.

Conferința „Proiectul Hidrogen – ce avem în România” a fost organizată de Energynomics cu sprijinul Aplind, Delgaz Grid, Horváth, Photomate și Transgaz.

Un comentariu la „Ioan Iordache, AEHR: Green Deal a redeschis discuțiile despre hidrogen în România”

  1. Pingback: Ioan Iordache, AEHR: Green Deal a redeschis discuțiile despre hidrogen în România - Piramid Energy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *