Acasă » Petrol și Gaze » Investițiile Delgaz Grid vor crește cu 23% în 2018

Investițiile Delgaz Grid vor crește cu 23% în 2018

28 decembrie 2017
Consumatori
energynomics

Delgaz Grid, distribuitorul integrat de gaze naturale şi electricitate din cadrul Grupului E.ON, va investi cu aproape 23% mai mult în anul 2018, comparativ cu 2017.

Compania a investit, în 2017, 450 milioane de lei intenţionând ca pentru 2018 să aloce 530 de milioane de lei cu predilecţie reabilitării şi modernizării reţelelor de gaz şi de energie electrică.

“Gândindu-mă la ceea ce este important pentru clienţii noştri, angajaţii noştri şi pentru acţionarii noştri, mi-am adus aminte de acelaşi cuvânt: siguranţa. Din punct de vedere al clienţilor noştri – siguranţa şi continuitatea în serviciu, la orice oră să aibă acces la gaz şi energia electrică, cu cât mai puţine întreruperi şi asta evaluează calitatea serviciilor noastre. Din punct de vedere al angajaţilor – la fel – o siguranţă existenţială, pe care o oferim de ani de zile, şi în ceea priveşte siguranţa lor în muncă, iar din păcate anul acesta am avut câteva accidente destul de serioase, dar sunt sigur că vom avea şi aici rezultate vizibile cât de curând. Iar pentru acţionarii noştri, siguranţa profitului este foarte importantă”, a declarat Csulak Ferenc, director general Delgaz Grid şi director general adjunct E.ON România, citat de presa locală.

În judeţul Mureş în acest an au fost derulate mai multe proiecte care au constat în înlocuirea conductelor şi branşamentelor pe o lungime de circa 140 kilometri, suma totală investită fiind de aproape 14 milioane lei. Investiţii semnificative au fost derulate în localităţile Voivodeni (18 km), Luduş (peste 6 km), Dedrad (12 km), Cristeşti (7 km), Răzoare (9 km), iar în localitatea Sânpaul a fost înlocuită întreaga reţea de distribuţie a gazelor naturale pe o lungime de 12 km, conform cotidianului mureșean zidezi.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *