Acasă » Termo » Intrarea în insolvență a CE Hunedoara se mai amână o dată

Intrarea în insolvență a CE Hunedoara se mai amână o dată

8 martie 2017
Interes general
energynomics

Tribunalul Hunedoara a suspendat temporar, miercuri, 8 martie, procesul de intrare în insolvență a Complexului Energetic Hunedoara (CEH), deschis de 15 dintre creditorii companiei, până când Curtea de Apel Alba Iulia se va pronunța într-o cauză similară în care insolvența a fost cerută de către reprezentanții CEH, relatează Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman, a afirmat că judecătorii au respins cererea formulată de creditorii companiei CEH de a intra în insolvenţă: „Procesul a fost suspendat până la soluționarea apelului depus de CEH la Curtea de Apel Alba Iulia”.

Pe 7 februarie, Tribunalul Hunedoara a respins cererea de intrare în insolvență înaintată instanței de administrația CEH. Cu datorii care depășesc 1,28 miliarde de lei, conducerea CEH a solicitat intrarea companiei în insolvență apreciind, în mai multe rânduri, că procedura este singura soluție pentru evitarea falimentului societății.

CEH are în subordine aproape 6.000 de angajați care își desfăşoară activitatea la minele de cărbune Lupeni, Lonea, Livezeni şi Vulcan şi la termocentralele Mintia şi Paroşeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *