Acasă » Interes general » Inflaţia din România este de trei ori mai mare decât media europeană – Eurostat

Inflaţia din România este de trei ori mai mare decât media europeană – Eurostat

20 august 2019
Interes general
energynomics

România a avut şi în luna iulie 2019 cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preţurilor de consum de 4,1%, în creştere faţă de nivelul de 3,9% înregistrat în luna iunie, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Este a şaptea lună consecutivă în care România are cea mai mare inflaţie anuală din Uniunea Europeană.

Dacă în România preţurile de consum au crescut comparativ cu luna iunie, rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană (UE) a scăzut în iulie 2019 până la 1,4% de la 1,6% în iunie, în timp ce în zona euro inflaţia a scăzut până la 1%, de la un nivel de 1,3% înregistrat în luna iunie, potrivit Agerpres.

În rândul statelor membre UE, cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei se înregistra în România (4,1%), Ungaria (3,3%), Letonia şi Slovacia (ambele cu 3%). La polul opus, ţările membre cu cea mai scăzută rată anuală a inflaţiei au fost Portugalia, ţară care a înregistrat o inflaţie negativă de 0,7%, în timp ce în Cipru preţurile de consum a crescut cu 0,1%, iar în Italia cu 0,3%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *