Acasă » Uncategorized » Impozitarea producției de gaze naturale – studiu

Impozitarea producției de gaze naturale – studiu

25 septembrie 2019
Uncategorized
energynomics

Cât de competitiv este sistemul actual de impozitare a producției de gaze naturale din Romania și ce trebuie făcut pentru a debloca investițiile în acest sector? Din analiza ratelor de impozitare efective la nivelul european, România are cea mai ridicată rată efectivă de impozitare specifică producției de gaze naturale. Obiectivul general a fost acela de a genera venituri bugetare suplimentare pe termen scurt. Acest fapt nu conduce însă către consolidarea securității energetice, demonstrând lipsa de viziune în corelarea nevoilor din prezent cu cele din viitor. În încercarea de a facilita menținerea unei stări de echilibru între interesele statului și cele ale investitorilor, autorii unui studiu independent propun o serie de măsuri:

  • Modificări legislative care să asigure stabilitate și predictibilitate
  • Reducerea sarcinii fiscale efective la unul nivel apropiat de media țărilor europene
  • Corelarea impozitării cu gradul de dificultate și risc al exploatării
  • Eliminarea sau reducerea semnificativă a contribuției de 2% către ANRE
  • Adoptarea unor prețuri de referință raportate la piața românească

Gabriel Biriș, avocat de business specializat in fiscalitate, lansează studiul “Starea sistemului de impozitare specific sectorului upstream al gazelor naturale din România”, în data de 26 septembrie a.c., la Hotel Sheraton – Sala Colorado.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *