Acasă » Electricitate » Hidroelectrica reia licitația la Vidraru, a anunțat profit de 1,5 mld. lei în 2017

Hidroelectrica reia licitația la Vidraru, a anunțat profit de 1,5 mld. lei în 2017

19 februarie 2018
Electricitate
energynomics

Hidroelectrica estimează că a obținut un profit brut de peste un miliard și jumătate de lei anul trecut, cel mai bun rezultat înregistrat de companie de la ieșirea din insolvență, a declarat Bogdan Badea, directorul general al producătorului de energie, anunțând în același timp relansarea licitației publice pentru proiectul de retehnologizare al Amenajării Hidroenergetice Vidraru.

„Pentru noi a fost un an al provocărilor, a fost un an secetos și conjuncturile de piață au fost favorabile în anumite momente. A fost un an complicat pentru că producția de energie a fost mai mică”, a arătat Badea, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, pe primul semestru compania a realizat doar 30% din investițiile bugetate, din diverse motive, precum constrângeri de ordin intern sau legislativ. Însă, în al doilea semestru, investițiile au fost realizate la nivelul a 90% din cele bugetate, astfel că, per total, valoarea indicatorului a ajuns la 62% la nivelul întregului an.

Pe 17 februarie 2018, Hidroelectrica a lansat licitația publică internațională pentru proiectul de Retehnologizare al Amenajării Hidroenergetice Vidraru. Documentația aferentă achiziției a fost avizată favorabil de Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) și publicată în SEAP sub numărul 182737.

Valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit ca urmare a derulării procedurii de achiziție publică se ridică la 78,9 milioane de euro (fără TVA), la care se pot adăuga maximum 1,7 milioane de euro cheltuieli neprevăzute. Lucrările vor fi derulate de firma câștigătoare pe parcursul a patru ani și opt luni de la data atribuirii. Data finala de depunere a ofertelor pentru achiziția lucrărilor pentru „Retehnologizare AHE Vidraru” este 15 mai a.c.

Astfel, după mai bine de 50 de ani de la punerea în exploatare, amenajarea hidroenergetică Vidraru se pregătește să intre într-un nou ciclu de viață estimat la cel puțin 30 de ani. Prin realizarea lucrărilor se urmărește creșterea puterii active a fiecărui hidroagregat, de la 55 MW la minimum 58,8 MW, în condițiile asigurării unei mai bune fiabilități, a scăderii necesarului de mentenanță și a creșterii siguranței în exploatare. De asemenea, realizarea lucrărilor va permite integrarea tuturor instalațiilor deja modernizate (Stație 220 kV, AMC Baraj Vidraru; grup electrogen 125 kVA Baraj Vidraru etc.) în noile sisteme SCADA de comandă și control.

Investițiile, retehnologizările și mentenanța se află în centrul preocupărilor managementului Hidroelectrica: ”Este un moment deosebit de favorabil societății noastre pentru a face investiții. Anul 2017 a fost unul aflat sub semnul profitabilității, iar anul care abia a început găsește Hidroelectrica stabilă structural și consolidată financiar. Dorim ca această bază să ne permită să construim. Strategia noastră vizează dezvoltarea durabilă pe termen lung. Hidroelectrica are foarte multe de spus în rândul companiilor din Sistemul Energetic. Încă suntem la început de drum în a demonstra ceea ce putem face. Reluarea licitației pentru Retehnologizarea de la Vidraru este doar un prim pas care se înscrie în această linie, a consolidării poziției companie și a implementării unei noi filosofii de afaceri”, a declarat Bogdan Badea.

Reluarea licitației se face în condițiile reducerii cu circa trei milioane de euro a sumelor din devizul general anterior. De asemenea, cerințele din caietul de sarcini au fost actualizate cu acele prevederi rezultate în urma solicitărilor de clarificare și a răspunsurilor date de ofertanți în cursul procedurii de achiziție derulate anterior și anulate.

”Documentația pentru lucrările de la Vidraru este adaptată acum noii legislații, iar cerințele din caietul de sarcini sunt mult mai flexibile. Am lucrat mult pe optimizare, iar acest lucru dă posibilitatea mai multor firme să se prezinte la procedură cu soluții tehnice de ultimă oră. Dorim să dăm o nouă viață întregii amenajări hidroenergetice de la Vidraru. Ne focusăm pe creșterea randamentului general al amenajării, dar și pe integrarea tehnologiilor de ultimă generație: sisteme automate de control care să permită conducerea procesului de producere a energiei de la distanță, fără personal permanent în stația de exploatare subterană”, a mai spus Badea.

Centrala hidroelectrică Vidraru este cel mai important obiectiv aflat în administrarea Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeș. Construită în perioada 1961-1966 pe Râul Argeș, Hidrocentrala Vidraru a fost concepută să funcționeze preponderent la vârful graficului de sarcină, având o putere instalată de 220 MW și o producție medie anuală de energie de 400 GWh.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *