Acasă » Petrol și Gaze » Havrileţ: Majorările tarifelor de distribuție vor fi de maximum 1% în urma racordării gratis a consumatorilor

Havrileţ: Majorările tarifelor de distribuție vor fi de maximum 1% în urma racordării gratis a consumatorilor

13 octombrie 2020
Consumatori
energynomics

Companiile distribuitoare de energie şi gaze vor suporta costurile legate de racordarea la reţea a noilor clienţi, iar aceste costuri se vor regăsi ulterior în factura consumatorilor, însă nu vor depăşi 1% din tariful de distribuţie, a declarat, marţi, Niculae Havrileţ, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

„Este vorba despre toţi consumatorii casnici şi unii non-casnici. Costurile de racordare vor fi suportate de operatorul de distribuţie, dar el are posibilitatea să le includă în planurile de investiţii anuale, care în final se vor transfera în tarifele de distribuţie. Valoarea este foarte mică. S-a făcut un calcul, o estimare, iar tariful de distribuţie creşte aproape nesemnificativ. Este vorba de sub 1%. Este o măsură bună, pentru ca toţi consumatorii, inclusiv cei din categoria vulnerabililor, să aibă posibilitatea să fie racordaţi şi să beneficieze de acest serviciu”, a susţinut oficialul guvernamental, la Digi 24, conform Agerpres.

El a subliniat că această măsură va fi luată atât în ceea ce priveşte racordarea la sistemul de gaze, cât şi în privinţa noilor clienţi de energie electrică.

„Dorim ca operatorii de distribuţie să finanţeze şi branşamentele şi unele dezvoltări viitoare ale localităţilor. De aceea se precizează că, dacă o unitate teritorial-administrativă are în plan extinderea acesteia, operatorul de distribuţie trebuie să includă în planul de investiţii din anul următor extinderea reţelei şi în zona nouă”, a completat Havrileţ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *