Acasă » Termo » Minerit » Guvernul a deblocat exproprierile pentru deschiderea carierei Jilț Nord

Guvernul a deblocat exproprierile pentru deschiderea carierei Jilț Nord

11 decembrie 2015
Minerit
energynomics

Activitatea la cariera de lignit Jilț Nord va continua după ce Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, amplasamentul lucrării de utilitate publică “Deschiderea și punerea în exploatare a carierei Jilț Nord la o capacitate de 4,5 milioane tone lignit/an“, în suprafață de aproximativ 358 de hectare. Continuarea activității permite păstrarea a 775 de locuri de muncă.

De asemenea, Guvernual a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate în coridorul de expropriere al acestei lucrări de utilitate publică, precum și sumele necesare despăgubirii proprietarilor. Potrivit raportului de evaluare, suma necesară pentru exproprieri este de 15,488 milioane de lei.

Fondurile necesare plății despăgubirilor sunt asigurate din bugetul alocat cu această destinație Ministerului Energiei pe anul 2015. Banii se virează de la bugetul Ministerului Energiei în cel mult 30 de zile de la data solicitării acestora, într-un cont bancar deschis pe numele Societății Complexul Energetic Oltenia S.A., la dispoziția proprietarilor de imobile, în vederea plății despăgubirilor acordate ca urmare a exproprierii. În vederea declanșării procedurii de expropriere sunt îndeplinite toate condițiile legale.

Cariera Jilț Nord aparține Sucursalei Divizia Minieră Târgu Jiu din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Cariera minieră este situată în județul Gorj, pe teritoriul comunelor Mătăsari, iar suprafața perimetrului minier al carierei Jilț este de 9,072 kilometri pătrați.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *