În sistemul nostru energetic tratăm electricitatea ca pe o marfă, care este vândută la bucată, scrie Walt Patterson, Associate Fellow la Chatham House. Astfel, furnizorii sunt stimulați să maximizeze consumul. Acesta este motivul pentru care tehnologia la nivelul utilizatorului este atât de risipitoare. De fapt, potrivit lui Walt Patterson, electricitatea nu este o marfă, este un proces desfășurat într-o infrastructură. Ceea ce contează nu este funcționarea unor „piețe de energie electrică”, ci investițiile pe termen lung în această infrastructură. La o conferință organizată de Deloitte în Washington DC, Walt Patterson, a explicat că guvernele ar trebui să contribuie la dezvoltarea unor noi modele de reglementare și de piață care să țină cont de această realitate. Guvernele pot face acest lucru – fiind cei mai mari utilizatori de energie, sunt plasate în poziția ideală pentru a remodela afacerile cu energie.
Ce ar trebui să facă guvernele în legătură cu energia? Ce ar trebui să ne dorim de la ele? Dacă vă întrebați, veți obține o mulțime de răspunsuri diferite. Unii doresc ca guvernele să nu facă absolut nimic – sau așa spun. Dar aceste persoane consideră implicite drepturile de proprietate, legislația societăților comerciale, cea legată de contracte, precum și alte măsuri, statul de drept, pe care guvernele îl stabilesc pentru a crea contextul pentru tranzacțiile noastre și pentru a crea instanțele care le aplică. La cealaltă extremă, unii vor ca guvernele să fie singurul furnizor a ceea ce ei numesc acum „energie”. Aceștia nu au încredere în ceea ce ei numesc „marile corporații”. Ei vor ca guvernele să investească în ceea ce ei numesc aprovizionarea cu energie, pentru a livra energie, precum și pentru a decide prețurile și alte reguli de bază.
Electricitatea ne poate elibera de foc – cu excepția, desigur, a unui detaliu penibil. Încă ne obținem cea mai mare parte a energiei electrice folosind focul.
Cei mai mulți dintre noi se plasează undeva între aceste două extreme. Vrem ca guvernele să facă unele lucruri. Pe altele, am prefera să le lase în seama întreprinderilor private – întotdeauna, însă, într-un cadru de reguli de bază stabilite și supravegheata de către guvern, inclusiv ceea ce numim „reglementare”. Tema acestei conferințe este „o industrie globală, concurând pe plan local”. Pentru a stabili ceea ce ne dorim de la guvern și ceea ce vom lasă în responsabilitatea industriei, să examinăm această temă. Ce este aceasta „industrie globală”? Ce face, la nivel global? Cum ar trebui să concureze, la nivel local?
Avem o prezență globală, în codnițiile în care marile companii sunt active în multe țări. Ele se identifică drept ” companii energetice”. Sunt cu adevărat așa ceva? În momentul de față, fluxurile lor de venituri provin în principal din vânzarea de combustibil sau energie electrică. Ei numesc asta „energie”. Dar eu sunt un fizician nuclear expirat. Știu ce înseamnă cu adevărat „energie”. Energia face universul să se învârtă. Când vorbim despre „energie”, trebuie să vorbim despre sisteme întregi, și despre ceea ce fac ele.
Nimeni nu vrea „energie”. Când ți-ai pus ultima dată „energie” pe lista de cumpărături? Până în urmă cu doar peste patruzeci de ani, nimeni, cu excepția oamenilor de știință și ingineri nu vorbea despre „energie”. Politicienii, guvernele și mass-media au vorbit despre „combustibil și putere” – „putere” însemnând „energie electrică”. Și au făcut asta, ținând cont de ceea ce oamenii vroiau să facă și cum vroiau să o facă. Combustibilul și energia electrică au fost, și sunt, esențiale. Dar ele sunt doar o parte a sistemului, și nu cea mai importantă parte.
În termeni pur fizici, noi, oamenii vrem să facem șase lucruri. Vrem să controlăm fluxurile de căldură. Vrem să modificăm temperaturi locale în sus sau în jos. Vrem să facem lumină. Vrem să exercităm forță. Vrem să mutăm lucrurile – prin exercitarea forței, dar activitatea este atât de importantă încât merită o categorie separată. Și vrem să administrăm informații – în prezent probabil cea mai importantă activitate pentru toată lumea.
Facem toate acestea prin intermediul unor sisteme întregi, formate din obiecte fizice – clădiri, lămpi, motoare, vehicule, aparate electronice – și utilizând două procese – focul/arderea și electricitatea. Dintre cele două procese, arderea încă domină. Focul a precedat specia homo sapiens. Precursorii noștri Neanderthal controlau focul. Am evoluat împreună cu focul. Ne gândim la foc ca la ceva confortabil, primitor, vatră și acasă. Dar focul este de fapt un proces violent, extrem. Focul produce căldură la o temperatură atât de mare încât este periculos. Focul se transformă rapid în deșeuri. O mare parte din aceste deșeuri este dăunătoare, la nivel local sau la nivel global. De ce nu poți respira la Beijing? Focul, și ceea ce se revarsă în aerul din Beijing. De ce se luptă guvernele pentru fundul Mării Arctice? Pentru foc și dorința mondială de a alimenta focul. De ce suntem îngrijorați cu privire la ceea ce se întâmplă cu clima noastră? Focul și dioxidul de carbon care este pompat în atmosferă. Am lăsat focul să ne scape de sub control.
Cu totul inexact
Pentru mai bine de un secol, însă, în sistemele care fac ceea vrem să facem, energia electrică a înlocuit focul. Facem lumină folosind energie electrică și lămpi electrice. Exercităm forța folosind energie electrică și motoare electrice. Gestionăm informații folosind energie electrică, calculatoare, telefoane inteligente și așa mai departe. Focul este un proces chimic. Electricitatea nu este. Electricitatea este un proces fizic. Sub control uman, electricitatea nu distruge mediul în care se produce. Energia electrică nu produce resturi periculoase. Electricitatea ne poate elibera de foc – cu excepția, desigur, a unui detaliu penibil. Încă ne obținem cea mai mare parte a energiei electrice folosind focul.
Nu avem nevoie de asta. Am știut încă din primele zile ale energiei electrice cum să o producem fără a utiliza focul, de exemplu prin îmblânzirea forțelor naturale, cum ar fi vântul, apa în mișcare și, mai recent, lumina soarelui. Cu toate acestea, ne-am convins că a produce energie electrică prin ardere este mai puțin costisitor decât prin alte metode. Pentru ca am evoluat alături de foc, nu am evaluat exact consecințele sale dăunătoare. Deoarece comparațiile de cost sunt pline de inexactități, guvernele noastre continuă să ne permită să recurgem preferențial la foc, mai degrabă decât la forme mult mult mai puțin dăunătoare de energie electrică care nu se bazează pe foc.
Mai mult decât atât, am ajuns să tratăm electricitatea ca și cum ar fi foc, cu reglementari bază la nivel guvernamental și cu reglementări adecvate. Noi cumpărăm și vindem energie electrică ca și cum ar fi o marfă, în loturi de tranzacții pe termen scurt, în care ceea ce contează este prețul pe kilowatt-oră. Dar electricitatea nu este o marfă. Este un proces, se întâmplă instantaneu de-a lungul unui întreg sistem – inclusiv și în principal în tehnologia de la nivelul utilizatorului care face ceea ce vrem să facă – lămpile care fac lumină, motoarele care exercită forță, aparatele electronice care gestionează informații și așa mai departe.
Din păcate, cu toate acestea, invenția a contorului de electricitate în anul 1885 a distrus sistemul de energie electrică. De atunci, furnizorii de energie electrică ne vând energie electrică la bucată. Este în interesul lor ca noi să utilizăm lămpi ineficiente, motoare și alte tipuri de tehnologie pentru că pentru a face ceea ce ne dorim trebuie să cumpărăm și să plătim pentru mai multă energie electrică. Acest stimulent pervers încă predomină și este motivul principal pentru care tehnologia la nivelul utilizatorului este atât de extravagant de risipitoare.
Avem nevoie să revizuim urgent ipotezele noastre despre reglementarea energiei electrice. Trebuie să recunoaștem în mod explicit că energia electrică nu este o marfă, ci un proces de întreg sistem în infrastructură. Ceea ce contează nu sunt tranzacțiile pe termen scurt din unele presupuse „piețe de energie electrică”, ci investițiile pe termen lung în această infrastructură. În plus, cel mai important loc pentru asemenea investiții este în punctul în care sistemul face ceea ce vrem să facă – clădiri, lămpi, motoare, aparate electronice și alte tehnologii la nivelul utilizatorului. Dar avem nevoie de investiții pretutindeni, pentru a înlocui producătorii și rețelele tradiționale cu opțiunile tehnice inovative înfloritoare astăzi, generarea în special producția descentralizată și rețelele inteligente.
Clienții lui Edison plăteau nu pentru o marfă, ci pentru acces la acest proces. Edison, la rândul lui, a trebuit să optimizeze întregul sistem – nu numai motorul cu aburi, generatorul și cablurile, dar și lămpile – pentru a menține costul total la cote suportabile.
Pentru a stimula această investiție avem nevoie de noi reglementări, noi modele de afaceri și noi surse de venit. Ceea ce avem este depășit, incapabil de a face față transformărilor în curs de desfășurare. Operatorii de rețele din SUA, de exemplu, se confruntă cu o amenințare tot mai mare dinspre producătorii descentralizați care nu plătesc sau plătesc insuficient pentru accesul la rețea. Cu toate acestea, cu atât trebuie să plătești mai mult pentru rețea, cu atât mai mult ești încurajat să o părăsești pentru a-ți instala propriul generator, așa cum se întâmplă acum în mod dezordonat în Australia. În Germania, politica de feed-in-tariff a modificat dramatic echilibrul dintre producătorii locali, de multe ori controlați de comunități și persoane fizice, și producătorii tradiționali de electricitate la distanță și la scară mare, deținuți de marile companii germane. Companiile au acum probleme și se opun programului „Energiewende” în timp ce se luptă cu disperare să se adapteze. În Marea Britanie, așa-numita „reformă a pieței de energie electrică” propusă de guvern reformează într-așa o măsură încât e greu să mai identifici o piață, cu așa-numitele „contracte pentru diferență”, care, în esență, oferă producătorilor prețuri fixe pentru energia electrică pentru până la 35 de ani de aici înainte, cum e cazul controversatei centralei nucleare Hinkley.
Principiul călăuzitor al reglementării
Modelele de reglementare se sfărâmă. Avem nevoie să remodelăm reglementarea energiei electrice și a afacerilor cu energie electrică, de la accentul pus tradițional pe vânzarea de unități de energie electrică, de la comercializarea de mărfuri pe termen scurt, înapoi către modelul pe care Thomas Edison l-a folosit inițial. La început, el și-a taxat clienții în funcție de cât de multe lămpi dețineau. Clienții plăteau pentru a avea lumină electrică la dispoziție, indiferent dacă o foloseau sau nu – la fel, de exemplu, cum plătiți chirie pentru confortul unei case, indiferent dacă stați în ea sau nu.
Clienții lui Edison plăteau nu pentru o marfă, ci pentru acces la acest proces. Edison, la rândul lui, a trebuit să optimizeze întregul sistem – nu numai motorul cu aburi, generatorul și cablurile, dar și lămpile – pentru a menține costul total la cote suportabile. El vindea lumină – ceea ce clienții săi își doreau de fapt. Optimizarea sistemelor în ansamblu ar trebui să redevină principiul călăuzitor în reglementare, precum și obiectivul unei autentice politici energetice și afaceri cu energie.
Acest moment este încă departe. Din fericire, totuși, vedem deja apariția treptată a unor reglementări inovatoare și a unor afaceri inovatoare, în multe părți ale lumii. Aceste lucruri sunt evidente, de exemplu, în dezvoltarea microrețelelor și a sistemele locale integrate optimizate care oferă servicii în imediata vecinătate, cum ar fi pentru universități, spitalel și comunități mici, atât aici în SUA și mai mult în Europa de Nord, unde sunt tot mai răspândite proprietatea și operarea și unor sisteme întregi de către comunitatea locală.
Sistemele centralizate tradiționale, bazate pe o producție foarte mare, la mare distanță și linii de transport de înaltă tensiune foarte lungi evoluează deja spre sisteme mult mai descentralizate, în care consumul și producția sunt apropiate, atât geografic, cât și ca mărime. Descentralizarea reduce vulnerabilitatea sistemelor la defecțiuni majore. Aceasta crește rezistența și capacitatea de a se recupera după accidente, provocate din rea-voință sau de evenomentele climatice extreme, amenințări din nefericire tot mai evidente.
Industria energetică va concura pentru a muta accentul de la carburanți spre o mai bună tehnologie la nivelul utilizatorului și va investi pentru a reduce deșeurile și a maximiza eficiența
Totuși, nu toată lumea susține aceste schimbări. Electricitatea centralizată tradițională cu producție bazată pe ardere încă predomină. Susținători puternici în plan politic și în mass-media îi apără rolul și avantajele. Principalul său avantaj este eșecul nostru încăpățânat de a evalua exact consecințele dăunătoare ale arderii, la nivel local și global. Adepții energie electrice pe bază de foc susțin vehement că aceasta este cea mai ieftină; iar utilizatorii care plătesc facturile de energie electrică tind să fie de acord. Eforturile întinse pe durata a multor ani pentru a repartiza mai precis costurile arderii și a electricității pe bază de ardere au avut cel mai mult un succes limitat. Legislația și reglementările par incapabile să facă față.
Concurența va fi locală
Rolul cel mai important al guvernului în energie, prin urmare, nu este nici legislația, nici reglementarea. Rolul cel mai important al guvernului provine din statutul său de cel mai mare consumator de energie dintr-o țără. Guvernele de la fiecare nivel – comunale și municipale, de stat și provinciale, federale și naționale – folosesc în activitatea lor combustibil și energie electrică, în clădiri, accesorii și aparate, în iluminatul stradal, în prelucrarea datelor, pentru comunicații și diverse alte aparate electronice, în vehicule de orice fel, și, desigur, în armată – lista este fără sfârșit.
Prin urmare, guvernele pot remodela afacerile cu energie. În calitate de clienți importanți și căutați, guvernele pot face regulile. Ele pot impune licitații pentru audituri detaliate ale sistemelor lor energetice, pentru a descoperi și introduce îmbunătățiri de design; pentru a integra și pentru a optimiza sistemele deținute în proprietate; și pentru a instala, opera și întreține sisteme modernizate, nu doar întâmplător, așa cum se întâmplă deja, ci prin programe strategice, pe termen lung. Astfel de programe vor răsplăti companii cu adevărat „energetice”, care investesc și operează la nivelul întregului sistem. Acestea vor crea locuri de muncă în toată țara, mai ales acolo unde există de forță de muncă. Și în principal, dacă vor fi gestionate în mod eficient, ele vor economisi banii contribuabililor.
De asemenea, guvernele pot și trebuie săș-i publice rezultatele, în permanență, oferind un exemplu pentru sectorul privat, mass-media și publicul larg în legătură cu această nouă abordăre a energiei, a politicilor energetice, a reglementării și a afacerilor cu energie. Administrații municipale, cum ar fi cele din Sydney, Australia și Seul, Coreea de Sud deja fac acest lucru. Dacă s-ar alătura și altele, am putea transforma sistemele energetice de-a lungul unei singure generații.
Pe măsură ce această industrie evoluează la nivel mondial, cu noi modele de afaceri căutând să profita de noile oportunități, concurența se va manifesta în principal la nivel local, acolo unde facem ce avem de făcut. Industria energetică va concura pentru a muta accentul de la carburanți spre o mai bună tehnologie la nivelul utilizatorului și va investi pentru a reduce deșeurile și a maximiza eficiența. Industria energetică va concura pentru a înlocui focul și consecințele sale dăunătoare cu energie electrică care nu se mai bazează pe ardele, exploatând forțele naturale pentru ca noi să facem tot ceea ce vrem să facem. Va fi perturbator, incitant și înfricoșător. Puneți-vă centurile.
o
Acest text a fost publicat anterior pe http://www.energypost.eu (06 ianuarie 2015), pe baza unei prezentării susținute la Conferința Energiei Deloitte în Washington DC, 13-14 mai 2014. Și comentariile postate acolo merită toată atenția.
Walt Patterson
Walt Patterson este cercetător asociat în Programul de Energie, Mediu și Resurse al Chatham House din Londra, Marea Britanie, precum și profesor invitat la Universitatea din Sussex. Ultima sa carte, acum în curs de pregătire, este „Dincolo de epoca focului: Ce facem, cum facem și cum putem face mai bine”. Walt Patterson On Energy este o arhivă online a operei sale din 1970 până astăzi.