Sari la conținut
Acasă » Interes general » Grupul BEI anunță dublarea investițiilor pentru adaptarea la schimbările climatice la 30 mld. euro

Grupul BEI anunță dublarea investițiilor pentru adaptarea la schimbările climatice la 30 mld. euro

    1 octombrie 2025
    Interes general
    Bogdan Tudorache

    Consiliul de administrație al BEI adoptă a doua fază a foii de parcurs inovatoare privind banca pentru climă, concentrându-se pe competitivitate, securitate și prețuri mai mici ale energiei pentru companii și familii. Planul include dublarea investițiilor pentru adaptarea la schimbările climatice, precum și proceduri radical simplificate.

    De la lansarea Foii de parcurs privind banca pentru climă în 2020, Grupul BEI a sprijinit investiții verzi în valoare de peste 560 miliarde euro – aproximativ 90 % fiind în Uniunea Europeană (UE) – și este pe drumul cel bun pentru a-și îndeplini obiectivul principal de a sprijini investiții verzi în valoare de cel puțin 1 000 miliarde euro în acest deceniu. Cu cea de-a doua fază a foii de parcurs, Grupul BEI își reafirmă angajamentul de a aloca peste jumătate din finanțările sale anuale acțiunilor climatice și durabilității mediului.

    Decizia consolidează rolul Grupului BEI de bancă pentru climă și reafirmă angajamentul față de menținerea direcției în calitate de finanțator-ancoră al revoluției industriale verzi.

    Bazându-se pe succesul răsunător al foii de parcurs de la lansarea acesteia în 2020, a doua fază stabilește prioritățile Grupului BEI până la sfârșitul acestui deceniu, totodată simplificând radical procedurile sale pentru a accelera investițiile verzi.

    Consiliul de administrație al BEI a adoptat a doua fază a foii de parcurs  împreună cu Orientarea privind sectorul energetic, consolidând poziția Grupului de bancă pentru climă. Faza a doua se bazează pe trei pârghii principale:

    • concentrare mai puternică pe competitivitate, securitate și prețuri mai mici ale energiei pentru companii și familii, prin asigurarea energiei curate la prețuri accesibile și produse local pentru întreprinderi și gospodării, promovarea soluțiilor inovatoare și consolidarea poziției de lider tehnologic a Europei.
    • Dublarea finanțării pentru adaptare la 30 miliarde euro între 2026 și 2030: Decizia adoptată de Consiliu în această săptămână în Cipru – țara cu cel mai mare deficit de apă din Europa – subliniază importanța adaptării pentru securitatea și prosperitatea colectivă, accentuând totodată beneficiile economice evidente ale acesteia.
    • Simplificări radicale: Eliminarea suprareglementării prin recurgerea la autoevaluare, reguli și rapoarte existente, criterii de referință, standarde de reglementare și reguli privind contrapărțile, precum și la utilizarea extinsă a instrumentelor eficiente de evaluare a eligibilității verzi.

    „Bazându-ne pe succesul răsunător al Foii noastre de parcurs privind banca pentru climă, ne dublăm eforturile care vizează tranziția verde, pentru că așa este corect pentru viitorul nostru și așa este rațional pentru economiile noastre”, a spus președintele Grupului BEI, Nadia Calviño.

    „Cu o revoluție energetică aflată în plină desfășurare, menținem direcția pentru competitivitatea și securitatea prezentului și pentru planeta viitorului.”

    În perspectivă, Grupul BEI va intensifica eforturile de consolidare a competitivității Europei, prin sprijinirea tehnologiilor curate, întărirea lanțurilor de aprovizionare, susținerea întreprinderilor în reducerea cheltuielilor cu energia, precum și îmbunătățirea securității energetice, cu produse specializate, cum ar fi finanțarea personalizată pentru contractele de achiziție de energie electrică. Grupul BEI a planificat finanțări noi în valoare record de 11 miliarde euro pentru rețelele energetice numai în acest an, mobilizând deja 40 % din investițiile totale ale Europei în acest sector în 2024, cu ambiția de a crește cifra și mai mult în acest an.

    O nouă inițiativă de 17 miliarde euro va ajuta 350.000 de întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) europene să investească în economii de energie, iar contragaranțiile pentru producătorii de energie eoliană și de componente de rețele vor asigura o aprovizionare durabilă. Programul TechEU, cea mai mare inițiativă de finanțare a inovării în Europa, își propune să mobilizeze 250 miliarde euro până în 2027, sprijinul pentru inovatorii în domeniul tehnologiei curate fiind printre prioritățile sale cheie.

    Pentru a asigura o tranziție verde echitabilă, BEI sprijină, de asemenea, gospodăriile cu venituri mici prin împrumuturi pentru renovare accesibile și leasing de active de tehnologie curată, cum ar fi vehicule și pompe de căldură, în parteneriat cu băncile locale. Un nou pachet de investiții și consultanță în domeniul egalității de gen în contextul climei va extinde furnizarea de soluții cu emisii scăzute de dioxid de carbon și de adaptare la schimbările climatice pentru femei, fete și diverse grupuri de populație din întreaga lume.

     

    Dublarea finanțării pentru adaptare la 30 miliarde euro

    Investițiile în adaptare sunt atât esențiale, cât și raționale din punct de vedere economic: fenomenele meteorologice extreme din Europa, numai în această vară, au cauzat pierderi economice pe termen scurt de cel puțin 43 miliarde euro, în timp ce se estimează că fiecare euro cheltuit pentru prevenire și adaptare va economisi între cinci și șapte euro din daune și cheltuieli viitoare de reconstrucție.

    Grupul BEI își va dubla finanțarea pentru adaptarea la schimbările climatice la 30 miliarde euro pentru perioada 2026–2030, în comparație cu cei cinci ani precedenți. Acest sprijin sporit se va concentra pe agricultură, gestionarea ciclului apei, companii, orașe, regiuni și comunități vulnerabile, în strânsă colaborare cu Comisia Europeană și partenerii naționali, regionali și din sectorul privat. Pentru a ajuta clienții să demareze proiectele, Grupul BEI va spori semnificativ asistența tehnică, inclusiv pentru cele mai vulnerabile populații ale lumii, cum ar fi statele insulare mici în curs de dezvoltare, țările cel mai puțin dezvoltate, comunitățile cu venituri mici, popoarele indigene, femeile, migranții, tinerii și persoanele în vârstă.

     

    Simplificări radicale

    Grupul BEI își simplifică procesele pentru a accelera accesul la finanțare verde și a reduce sarcinile administrative, în special pentru IMM-uri. Prin valorificarea standardelor de raportare ale UE, cum ar fi Directiva privind raportarea de către întreprinderi de informații privind durabilitatea (CSRD), și prin extinderea utilizării instrumentelor digitale cum ar fi Green Checker, Grupul BEI accelerează și simplifică accesul la finanțare și reduce birocrația pentru clienții săi.

    Această abordare consolidează sprijinul Grupului BEI pentru inițiativele UE, cum ar fi Busola pentru competitivitate și pachetul omnibus de simplificare. În cadrul celei de-a doua faze a foii de parcurs, Grupul BEI își simplifică cerințele pentru companii, în special pentru cele care accesează produsele sale prin intermediul băncilor partenere, și aliniază cerințele de raportare cu standardele de durabilitate ale UE, cum ar fi CSRD, pentru a reduce și mai mult obligațiile de raportare ale clienților.

    Autor: Bogdan Tudorache

    Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *