Acasă » Profiluri » Companii » Grupul Ariston: Profitul înainte de impozitare crește cu 44% în T1, Maurizio Brusadelli – noul CEO

Grupul Ariston: Profitul înainte de impozitare crește cu 44% în T1, Maurizio Brusadelli – noul CEO

31 mai 2023
Companii
Bogdan Tudorache

Grupul Ariston a anunțat venituri nete de 760 de milioane de euro în primul trimestru al anului 2023 (T1), marcând o creștere globală de 37,6% în comparație cu T1 2022 și un avans al EBITDA (profit înainte de dobânzi, impozitare, depreciere și amortizare) de 44,6%. Totodată, grupul a anunțat că Maurizio Brusadelli va deveni CEO în luna august, succedându-i lui Laurent Jacquemin, care se va retrage din funcția de director general începând cu data de 27 iulie, dar va rămâne în Consiliu ca membru neexecutiv.

„Culegem roadele investițiilor noastre: decizia de a ne concentra în continuare asupra surselor regenerabile de energie dă rezultate și beneficiem de parteneriatul solid cu noii noștri colegi de la Wolf-Brink”, a comentat Paolo Merloni, președintele executiv al grupului.

„În ceea ce privește succesiunea la funcția de director general, îl cunosc pe Laurent Jacquemin de peste 30 de ani și am o admirație profundă pentru umanitatea și generozitatea sa, pe lângă calitățile sale manageriale. Vreau să-mi exprim recunoștința pentru devotamentul său față de Ariston și sunt încântat că va rămâne în Consiliul de Administrație ca membru neexecutiv. Aștept cu nerăbdare să îi urez bun venit lui Maurizio Brusadelli în calitate de nou CEO al Grupului Ariston. Maurizio aduce la Ariston competențele profesionale, manageriale și umane demonstrate în lunga sa carieră și în primele sale interacțiuni cu noi. Se poate baza pe o echipă de management de nivel internațional, pe competențele și pasiunea celor peste 10.000 de oameni care fac parte din Grupul Ariston și sunt sigur că această combinație va fi extrem de benefică pentru tendința noastră de creștere accelerată, durabilă și profitabilă.

La final, un cuvânt de mulțumire pentru echipa care a gestionat procesul de succesiune în conformitate cu cele mai bune practici de guvernanță corporativă, asigurând calitatea, confidențialitatea și creând toate condițiile pentru o tranziție fără probleme.”

„Mă pregătesc pentru o nouă etapă a vieții mele, pe care aş vrea să o dedic activităților umanitare non-profit și în care sper să petrec mai mult timp alături de familie. În acelaşi timp, aș vrea să spun că sunt mândru de ceea ce a realizat Grupul Ariston până acum. Datorită implicării unei echipe extraordinare, am reușit să ne dezvoltăm și să ne extindem compania și vom continua să creștem împreună”, a adăugat Laurent Jacquemin, director general.

„Cred că alegerea lui Maurizio Brusadelli ca succesor al meu este cea mai bună alegere și îi doresc succes în funcție. În cele din urmă, aș dori să le mulțumesc președintelui executiv Paolo Merloni și președintelui onorific Francesco Merloni pentru sprijinul, încrederea și prietenia lor, precum și pentru cei peste treizeci de ani de colaborare fructuoasă.”

Veniturile nete s-au ridicat la 759,7 milioane de euro, o creștere de 37,6% față de 552,1 milioane de euro în primul trimestru din 2022.

Cea mai mare creștere a fost înregistrată în Europa, în divizia Confort termic, având în vedere și achiziția Wolf-Brink („CENTROTEC Climate Systems” anterior), care a permis Grupului să valorifice oportunitatea creată de cererea crescută de soluții durabile în Germania și pe alte piețe europene cheie.

Rezultatul EBITDA a ajuns la 97,3 milioane de euro, în creștere cu 44,6% față de 67,2 milioane de euro în T1 2022, în timp ce EBIT s-a situat la 70,4 milioane de euro, în creștere cu 51,2% față de 46,6 milioane de euro în T1 2022.

EBITDA ajustat s-a ridicat la 98,6 milioane de euro, o creștere de 40,6% față de 70,1 milioane de euro în primul trimestru din 2022, cu o creștere a marjei la veniturile nete de la 12,7% la 13%.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *